După un sezon foarte bun, în care a câştigat campionatul României, Volei Municipal este dornică să repete această performanţă şi în noul sezon, sezon care se anunţă a fi unul destul de disputat şi spectaculos.
În ceea ce priveşte reunirea lotului, aceasta era programată iniţial pentru 7 august, însă ulterior s-a schimbat în 1 august. Totuşi, reunirea celor de la Volei Municipal Zalău a avut loc la data stabilită iniţial, pentru a putea fi prezente şi noile achiziţii.
Astfel, luni dimineaţa, în jurul orei 10.00, voleibaliştii campioanei, alături de antrenorii Marian Constantin şi Bogdan Nicolae şi-au făcut apariţia la Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Nu a avut loc niciun antrenament, iar jucătorii au avut şansa de a fi împreună şi de a se familiariza cu sala (în ceea ce priveşte jucătorii noi).
În această vară, la Volei Municipal Zalău au ajuns Dimitrov Dobromir, Mihai Gheorghiţă, Pawel Adamajtis, Filip Stoilovic şi Phylyp Harmash. Dintre voleibaliştii noi, de la reunirea lotului a absentat doar Dimitrov Dobromir, din cauza unei probleme personale, însă acesta a fost învoit de conducere.
De asemenea, de la reunire au mai absentat Rareş Bălean şi Leo Dall Agnol. Primul se află în pregătire cu echipa Naţională universitară, care în perioada 17 – 31 august va participa la a XXIX-a ediţie a Jocurilor Mondiale Universitare în Taiwan, în timp ce Leo mai are de rezolvat anumite probleme legate de paşaport, având în vedere că recent, soţia sa a născut. Amândoi au fost învoiţi.
Lotul prezent la reunire: Filip Constantin, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Vlad Cuciureanu, Filip Stoilovic, Mihai Tarţa, Cornel Miron, Pawel Adamajtis, Paul Şomoi, Adrian Feher şi Pylyp Harmash. Antrenori: Marian Constantin (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)