DSP a intrat in forta in marile comunitati de romi din Salaj cu vaccinul impotriva rujeolei
Directoarul DSP Salaj, Ligia Marincas, ne-a oferit ieri cateva detalii despre cum se desfasoara campania de vaccinare impotriva rujeolei, subliniind intrarea in forta in marile comunitati de romi din judet, repectiv pe strada Caramidari din Jibou si in localitatea Pusta Vale.
„In acest moment sunt 68 de cazuri inregistrate in Salaj. Ca si masuri, dupa cum bine stiti, inca de acum doua saptamani noi am impartit 3.000 de doze de vaccin medicilor de familie. Acum monitorizam modul in care medicii il consuma. Noi mai avem in stoc 500 de vaccinuri. Noi, DSP, am am organizat mai multe centre de vaccinare, dintre care in doua am fost noi prezenti, cu medicii de familie, pe strada Caramidarilor si la Gradinita din Pusta Vale. Acolo, impreuna cu administratia locala, medici comunitari, asistenti medicali si Partida Rromilor, am fost miercuri in teren, ocazie care a fost mobilizata intreaga comunitate de acolo si s-au si efectuat vaccinari la cei cu parinti si care aveau documente la ei. Vaccinarea completa ar trebui sa aiba fie doua doze, fie trei doze. Cei care sunt intre 9 – 12 luni nu au avut cand sa fie vaccinati. Avem copii scandeti la vaccinari, dar si restantieri la vaccinare. In Salaj, acoperirea vaccinala era de aproximativ 70 la suta inainte de inceperea acestei campanii de vaccinare. Este foarte greu sa ii prindem pe toti cei nevaccinati, pentru ca vara sunt concedii, sunt plecati, o parte dintre ei sunt raciti, altii mai au si contraindicatii, dar nu sunt o problema, ii recuperam. Am depus eforturi serioase pentru a stapani epidemia. Noi consideram ca am intrat foarte bine si pe strada Caramidarilor si in Pusta Vale, si cu sprijinul autoritatilor locale actiunile de vaccinare au decurs cat se poate de favorabil. Medicii de familie au fost cooperanti. Pe masura ce vedem cum evolueaza campania, o sa mergem si in alte zone unde au nevoie de sprijinul DSP. Luna august va fi o luna de foc, pana terminam toate dozele”, spune Ligia Marincas, directorul DSP Salaj.
Din cele spuse de Ligia Marincas, ca ieri aveam 68 de cazuri de rujeola in Salaj, stop_coloana reiese ca in ultimele sase zile nu a mai fost raportat nici un caz nou de imbolnavire. La momentul declansarii campaniei de vaccinare, saptamana trecuta, erau raportate tot 68 de cazuri. Asta dupa ce in saptamana premergatoare anuntului campaniei au fost raportate 11 cazuri noi in numai cinci zile.
Grupul de lucru constituit de Prefectura Salaj pentru combaterea epidemiei de rujeola a contactat membrii Asociatiei Partida Romilor Pro Europa, care si-au exprimat disponibilitatea de a contacta lideri comunitari din grupurile vulnerabile, care sa participe in activitatile campaniei de vacinare. Au fost identificate comunitati vulnerabile de romi la Simleu Silvaniei – Pusta Vale, Jibou – comunitatea de pe strada Caramidari, Hida (Racas), Dragu, Buciumi, Fildu, Nusfalau, Valcau, Romanasi, Mirsid).
Parintii pot refuza vacinarea;
sunt amendati insa daca nu
coopereaza cu medicul de familie
Legat de informatiile aparute in presa despre amenzile de 10.000 de lei de care sunt pasibili parintii care refuza vaccinarea, ministrul sanatatii a adus cateva lamuriri.
„Ceea ce s-a vehiculat în presa cu privire la faptul ca parintii vor fi amendati pentru faptul ca nu-si vaccineaza copiii este inexact. Parintii vor fi amendati în situatia în care refuza sa participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuza sa participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informati despre vaccinuri. Practic, parintele are dreptul sa refuze, dar îsi asuma toata responsabilitatea”, a explicat ministrul Sanatatii, Florian Bodog.
