Cetateanul german Czell Lorencz Benjamin, care detine terenuri foarte intinse in Zalau si in localitatile din imprejurimi, terenuri ce i-au fost retrocedate, atragea atentia zilele trecute prin pretentia sa ca Primaria Zalau sa cumpere teren de la el pentru un parc industrial, amenintand cu un proces prin care va cere despaguburi uriase.
Ce-i drept, Primaria a avut in vedere achizitionarea de teren in trecut de la latifundiarul Czell, dar cum au aparut suspiciuni legate de teren, municipalitatea a amanat business-ul si a trecut obiectivul construirii unui parc industrial pe linie moarta.
Czell. insa, anexeaza la pretentia lui un document de la DNA, din 30 septembrie 2016, din care reiese ca a dobandit conform legii 108 hectare in Zalau si in imprejurimi.
Iata ce zice DNA: “”n dosarul penal nr. 131/P/2013 al DNA Cluj s-au facut cercetari cu privire la modalitatea in care a fost reconstituit dreptul de proprietate in favoarea dvs. ca mostenitor al numitului Czell Laurentiu pentru suprafata totala de circa 108 hectare teren situat in intravilanul municipiului Zalau si localitatile adiacente. Acest dosar a fost solutionat prin ordonanta din data de 14 iunie 2016, prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la fapta penala de abuz in serviciu in forma continuata. La DNA Cluj se afla in curs de solutionare dosarul penal nr. 11/P/2016, format in urma disjungerii dispuse in dosarul nr. 86/P/2015 prin rechizitoriul din 18 ianuarie 2016. “n acest dosar se fac cercetari cu privire la modul de solutionare a cererilor de reconstiture a dreptului de proprietate formulate de dvs. (..) mentionam ca procedurile de achizitie desfasurate de catre Primaria Zalau pentru Parcul Industrial Vest Zalau nu fac obiectul cercetarilor penale in dosarele penale de mai sus. Organul de urmarire penala nu a dispus masuri in legatura cu aceste proceduri.(…)”, arata informarea semnata de procurorul sef al DNA Cluj, Anca Maricean.
Reiese asadar din ce spunea DNA anul trecut ca terenul pe care Primaria vroia Parc Industrial este in dobandit legal. Dar si ca erau in curs alte cercetari incepute de DNA in 2015, referitoare la felul in care i-au fost retrocedate terenuri. Iar din dosarul din 2015 se disjunge alt dosar la inceputul lui 2016.
Din informatiile “la vedere” se poate face legatura cu perchezitile din toamna anului 2015 de la Primaria Zalau, cand a fost arestat Dan Radu, mandatar al lui Czell in afacerile cu terenuri, care tocmai a fost condamnat la 7 ani de inchisoare pentru trafic de influenta la Primaria Zalau si dare de mita. Pentru luare de mita a fost condamnat Lucian Baican, fost subprefect si sef al serviciului fond funciar din Primarie. Tribunalul Salaj comunica in ianuarie 2016 date din rechizitoriu, in care apareau fostul primar Radu Capilnasiu si secretarul primariei, Stelian Potrovita. Apoi Tribunalul rectifica, spunand ca acestia nu sunt parte in dosarul lui Dan Radu. Dar DNA confirma apoi ca s-a disjuns cauza si ca fostul primar este cercetat in alt dosar.
Primaria Zalau i-a raspuns zilele trecute lui Czell ca nu este interesata de afacerea cu Parcul Industrial. Secretarul Primariei, Stelian Potrovita, ii explica lui Czell ca “in acest moment Primaria Zalau nu apreciaza ca fiind oportuna si prioritara achizitia de imobile pentru scopul declarat initial, respectiv acela de dezvoltare a unui Parc Industrial”. Si Directia Patrimoniu din Cadrul Primariei Zalau i-a transmis lui Czell ca Comisia permanenta de negociere consitituita initial prin HCL 172 din 16.06.2014 s-a desfiintat. Iar noua comisie constituita in baza HCL 161 din 14.07.2016 nu a fost mandatata de Consiliul Local in vederea achizitionarii de teren pentru Parc Industrial.
Viceprimarul Fazakas Nicolae, care este si presedintele Comisiei permanente de negociere pentru achizitia de terenuri, explica situatia.
“De un an mi s-au luat aceste atributii legate de infiintarea unui Parc Industrial. S-au anulat hotararile de Consiliu Local prin care au fost numite comisiile pentru achizitia de terenuri. De atunci nu mai am nici o atributie in sensul acesta. Momentan totul a picat. Banii au fost prinsi in bugetul pe anul 2017 in eventualitatea ca se vor relua procedurile si sa fie o baza pe care sa poti discuta. Exista o solicitare a lui Czell in acest sens care se va discuta in Consiliul Local. Terenurile sunt proprietatea lui Czell si mandatar era Dan Radu. Nu am ajuns in faza in care sa negociem. A fost doar o intentie de a dezvolta si atat, nici macar o cerere de oferta. Nu am discutat eu cu Radu sau cu Czell, nu s-a ajuns in faza aia. Totul s-a stopat prin ancheta DNA de la sediul Primariei Zalau, cand procurorii au ridicat inclusiv documente si inscrisuri legate de Parcul Industrial. Noi nu am stiut in ce directie merge ancheta si, preventiv, am stopat atunci orice demers. Nu stiu ce se va intampla, nu stiu ce va decide Consiliul Local”, spune vicele Fazakas.