Pentru noul sezon în care la FC Zalău se dorea promovarea, iar în club şi-au anunţat venirea acţionari puternici, Claudiu Băican părea dispus să continue la gruparea de sub Meseş. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical la formaţia “alb-albastră”, care este nevoită să se retragă din Liga a III-a, după ce Primăria Zalău a anunţat că nu mai susţine financiar clubul. Această veste a ajuns şi la urechile jucătorilor, astfel că acum toţi sunt nevoiţi să îşi caute alte echipe. Deja câţiva dintre ei au semnat noi angajamente, iar după ce Grigore Turda a ajuns la ASU Poli Timişoara, Florin Istrate la Performanţa Ighiu, iar Paul Mateciuc la Ştiinţa Miroslava, portarul zălăuan Claudiu Băican şi-a găsit şi el o nouă destinaţie.

Chiar dacă are experienţă în ligile superioare, la Săgeata Năvodari sau Olimpia Satu Mare, până la urmă Băican a ales să evolueze tot în Liga a III-a, la nou-promovata Unirea Tăşnad, formaţie care în această vară a trecut la baraj de campioana Sălajului Dumbrava Gâlgău. Cu toate că putea liniştit să ajungă la o echipă din Liga a II-a, Băican a preferat Unirea Tăşnad, pentru a fi mai aproape de casă.

“Datorită faptului că lucrurile s-au schimbat la FC Zalău, am hotărât să semnez cu Unirea Tăşnad, pentru un sezon şi sper să avem rezultate cât mai bune. După cum am mai declarat, îmi doresc să fiu cât mai aproape de casă alături de familie, având în vedere că soţia mea deja a început o afacere în Zalău care merge destul de bine. Nu ne permitem să mergem departe de casă, atât timp cât financiar suntem bine”, ne-a declarat Băican, cel care ani la rând a evoluat şi în ligile inferioare din Italia.

Dacă alţi jucători nu par afectaţi de situaţia în care a ajuns FC Zalău, Claudiu Băican regretă că gruparea de sub Meseş este nevoită să se retragă din Liga a III-a. “Îmi pare rău de această echipă, la care chiar îmi doream să facem progrese. Am rămas dezamăgit însă de preşedintele Ioan Morar, care m-a dus cu zăhărelul timp de o lună şi jumătate. Nu a avut nici măcar bunul simţ să discute cu mine telefonic, ci doar prin mesaje. Despre cei din conducere nu pot decât să le mulţumesc, fiindcă am fost primit foarte bine. Din discuţiile avute, am înţeles că au planuri mari şi de viitor”, a mai spus Claudiu Băican.