Ideea de a controla o parte din banii Bisericii a trecut iute in categoria idei sanctionabile de a aduce bani la buget
Premierul Mihai Tudose l-a demis pe senatorul PSD Eugen Teodorovici din functia de consilier, la o zi dupa ce Teodorovici a facut declaratii pe tema posibilei impozitari a Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), intr-o forma restransa si foarte blanda de altfel.
Vina lui Teodorovici este ca a adus in discutie o posibila impozitare a anumitor activitati ale Bisericii, despre care a si avut o discutie cu Patriarhul în 2015. Eugen Teodorovici, fost ministru de finante, a revenit cu ideea unei impozitari a unora dintre veniturile Bisericii Ortodoxe Române, de aceasta data cu un plan concret. Mai exact, era vorba de identificarea, de comun acord cu BOR, care sunt activitatile economice care pot fi impozitate, iar banii sa ramâna tot în gestionarea Bisericii, însa sa fie cheltuiti în domenii pe care statul le decide.
„E o discutie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lasat sa se înteleaga ca undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat, trebuie sa discutam despre acest subiect. Putem sa gasim o formula pe care si Biserica sa o accepte, si populatia sa o primeasca foarte bine, si anume: trebuie sa vedem care sunt acele activitati cu caracter economic care pot fi impozitate. Ceea ce luam de acolo, noi putem sa lasam în continuare Bisericii sa gestioneze, dar pe o zona pe care noi, statul, o stabilim, adica de tip social (…)”, a declarat Eugen Teodorovici, într-un interviu la Digi24.
Consilierul premierului sustinea ca aceasta este varianta convenabila, de vreme ce sunt si alte zone din care statul poate aduce bani, dar pe care „Biserica nu le îndrageste”, iar în aceste conditii „trebuie sa înteleaga si sa aleaga”. “ntrebat daca se refera la prostitutie, Teodorovici nu a negat, evitând însa un raspuns transant. „Sunt si alte zone de unde statul poate sa aduca bani si pe care, cu siguranta, Biserica nu le îndrageste. Nu vreau sa dau exemple, dar Biserica trebuie sa înteleaga si sa aleaga. Traim în secolul 21, este nevoie de bani, de foarte multi bani”, a spus el. „Vom initia discutia cu BOR pentru a gasi o cale de comun acord cu cei de la Biserica. Fie sa retrocedam ce au de retrocedat si atunci gasim o cale de impozitare. Daca facem un calcul, în ultimii 27 de ani de zile, cât a finantat statul Biserica, o sa vedem ca sunt sume foarte importante si trebuie sa gasim un echilibru”, a spus Teodorovici.
Singurul rezultat al acestui discurs a fost eliminarea brutala a lui Eugen Teodorovici din postul de consilier al primului ministru.
Opinia Episcopiei Salajului s-a dus in concediu
Contactat telefonic, purtatorul de cuvant al Episcopiei Salajului, preotul Claudiu Nechita, ne-a declarat ca ne va transmite un punct de vedere pe adresa de email a redactiei, pentru ca nu doreste sa faca o declaratie la telefon. Ne-a avertizat insa si ca se pregateste sa plece in concediu. Cert este ca nu am mai primit nici un raspuns pe adresa de email, iar la telefon nu a mai raspuns, acesta fiind inchis.
Deputatul PSD Iuliu Nosa, care in ultima perioada s-a dovedit singurul social-democrat care are o comunicare deschisa cu presa, nu a putut fi nici el contactat prin telefon, fiind in vacanta.
Am reusit in schimb sa obtinem un punct de vedere de la deputatul salajean PNL, Lucian Bode, care s-a delimitat de pideea impozitarii Bisericii.
„Ideea impozitarii bisericii face parte din categoria psd-istii spun lucruri transnite. “n cele sase luni trecute cu PSD la guvernare am mai vazut astfel de idei nastrusnice asumate public, nefundamentate, fara nicio consultare publica, la care ulterior au renuntat. Vezi nationalizarea Pilonului II de pensii, impozitul pe gospodarie, taxa de solidaritate si trecerea la impozitul pe cifra de afaceri. “n ceea ce priveste tema impozitarii bisericii, readusa ’n spatiul public de PSD, scoate ’n evidenta cel putin doua lucruri: necunoasterea faptului ca biserica plateste impozite pe imobile, salarii si activitati economice. Daca si-au propus schimbarea regimului juridic a unor activitati desfasurate de toate cultele religioase, aceasta implica cu totul alta abordare decat a se rezuma la impozitarea bisericii. Este disperarea guvernului de a scoate bani din orice pentru a-si putea onora promisiunile nerealiste la care sunt obligati sa renunte rand pe rand”, spune deputatul PNL Lucian Bode.
