PMP Salaj se sparge. Fuziunea inceputa anul trecut prin absorbirea UNPR-ului nu mai tine. A fost buna pentru alegerile parlamentare din deecembrie, dar a dat repede semne de oboseala. Cum nu este o fuziune incheiata, UNPR si PMP exista din punct de vedere juridic separat. Iar deputatul ex-PMP Liviu Balint, exclus din partid pentru ca a votat alaturi de PSD motiunea Grindeanu, isi ia acum si jucariile cu el.
UNPR Salaj a decis marti, 11 Iulie, ruperea oricarei legaturi cu PMP Salaj. Decizia a fost luata de 90 la suta din consilierii locali, judeteni si de viceprimarii alesi pe listele UNPR.
Progresistii au decis în sedinta de marti sa fie solidari cu deputatul Liviu Balint, care este presedinte fondator al UNPR Salaj. Tot marti, în sedinta UNPR Salaj s-a hotarat ca indiferent de traiectoria politica a deputatului Liviu Balint, întreaga echipa UNPR sa-i ofere tot sprijinul si sa mearga în bloc alaturi de el. Balint a fost prezent la sedinta, in calitate de presedinte de onoare al organizatiei UNPR Salaj.
Balint le-a explicat colegilor atat momentul cand a votat motiunea PSD, fapt pentru care s-a ajuns la acesta situatie, cat si alte aspecte politice importante pentru organizatie, afirmand ca înainte de toate, echipa UNPR Salaj se bazeaza pe prietenie si respect, reiese din comunicatul UNPR Salaj remis redactiei noastre.
Totodata, Liviu Balint le-a transmis UNPR-istilor ca înainte de a lua o decizie în ceea ce priveste viitorul sau politic se va consulta cu echipa UNPR Salaj si abia apoi va decide cum va actiona politic.
Echipa UNPR ramane unita, iar vineri în cadrul Consiliului Executiv National de la Bucuresti se va decide si cine este noul presedinte al UNPR Salaj. Mandatul sau va fi interimar, pana în septembrie, cand se va organiza o conferinta judeteana a UNPR Salaj, se mai arata in comunicat
La alegerile locale din iunie anul trecut, UNPR a devenit o forta politica în Salaj, intrand în consiliul judetean cu doi consilieri, reusind sa obtina si doi viceprimari, la Bobota si Babeni, obtinand totodata si 35 de mandate de consilieri locali. PMP Salaj a reusit la alegerile de anul trecut sa obtina doar 15 mandate de consilieri locali. Daca UNPR-istii salajeni pleaca in bloc din PMP Salaj, partidul lui Basescu se subtiaza binisor in judetul nostru.
PMP Salaj se reuneste
azi sa vada ce-i de facut
Presedintele interimar al PMP Salaj, Adrian Popan, numit dupa excluderea lui Balint, nu doreste deocamdata sa dea o interpretare gestului facut de UNPR-istii salajeni.
“Nu comentez comunicatul de presa al UNPR Salaj. Asa cum a declarat domnul Eugen Tomac, presedintele executiv al PMP, in conferinta de presa de la Zalau, fuziunea dintre PMP si UNPR este aproape finalizata din punct de vedere juridic. Exista o contestatie pe fond care se judeca la Bucuresti. Maine (azi – n.r.) am convocat o sedinta de lucru la sediul partidului, in care voi trasa axele prioritare in plan local ale partidului si voi prezenta asteptarile mele ca presedinte interimar de la membri partidului. Dupa sedinta vom emite un comunicat de presa in care vom oferi mai multe detalii”, spune liderul interimar al PMP Salaj.