decembrie 5, 2025

HC Zalău a mai transferat o jucătoare

hc-zalu-mai-transferat-o-juctoare0_56097

De ani buni, Zalăul a fost o piaţă bună de desfacere a produselor din handbalul maramureşean! Astfel, doar în ultimele sezoane, pe la HC Zalău a trecut aproape 10 jucătoare care au învăţat ABC-ul sportului de pe semicerc în capitala Maramureşului.  Câteva exemple ar fi Simina Vezentan, Cristina Sanda, Adriana Tămaş, Andrada Maior-Paşca, Diana Puiu, Larisa Tămaş, Andrada Trif sau Roxana Rob. Ultimele două sunt în acest moment şi cele mai vechi componente ale grupării sălăjene, Trif şi Rob ajungând la poalele Meseşului încă din 2009!

În această vară, Gheorghe Tadici a transferat încă o jucătoare, este vorba despre Diana Nichitean (n. 11 martie 1998), un centru  cu origini din Suceava, dar care în ultimii ani a jucat pentru CS Extrem Baia Mare şi cel care a adus-o în capitala Maramureşului a fost antrenorul Costică Buceschi. Să spunem că Nichitean evoluează pe postul de centru, iar anul trecut a cucerit medalia de bronz cu CS Extrem la Campionatul Naţional de junioare I.

Aflată la final de juniorat, moldoveanca a fost transferată la HC Zalău, acolo unde a semnat un contract valabil până în vara anului 2021! Altfel spus, jucătoarea de la CS Extrem este a patra achiziţie a verii pentru HC Zalău. Aceasta, după ce trei jucătoare de la CSS Caracal, este vorba despre Raluca Kelemen, Alexandra Bojan şi Andreea Stângă au semnat contracte  valabile pe patru ani cu gruparea sălăjeană. “Grila de formare pentru Bojan şi Stângă a fost 3.500 de euro. Vom stabili grila şi pentru Kelemen, în Consiliul de Administraţie al clubului. Toate au semnat pe patru ani, deoarece  primul contract este obligatoriu până la 23 de ani”, a anunţat Larisa Olteanu, antrenor al secţiei de handbal de la CSS Caracal.