O femeie de 80 de ani a fost calcata azi dimineata de autobuzul Transurbis (SJ 31 TUZ) de pe linia 22, pe strada Gheorghe Doja (fosta Cujului), in statia de mai jos de Unicarm, spre Bradet. Soferul a inchis usile inainte ca femeia sa apuce sa coboare in statie, i-a prins mainele intre usile din mijloc, iar femeia s-a dezechilibrat si a cazut, dupa care a fost calcata cu rotile din spate ale autobuzului.
Accidentul s-a petrecut la 10.07. In scurt timp a ajuns la fata locului o ambulanta, al carei echipaj a gasit femeia intr-o balta de sange. “A suferit un traumatism de gamba cu plagi multiple cu lipsa de substanta si un traumatism pelvian (zona inghinala) complex cu lipsa tesut si multiple plagi. A fost transportata la UPU Zalau in stare de urgenta de un echipaj de tip B1 cu medic de la Ambulanta Zalau”, potrivit purtatorului de cuvant al Ambulantei Salaj, Liviu Varga.
Practic, femeia a ajuns la Urgenta Spitalului Judetean fara bucati din bazin si din picior. :
Politia a emis un comunicat la scurt timp dupa accident. “Marţi, 11 iulie, la ora 10:07, pe strada Gheorghe Doja, din municipiu, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că un bărbat de 54 ani, din Zalău, în timp ce conducea autobuzul a oprit în staţia semnalizată corespunzător, iar la punerea în mişcare nu s-a asigurat că toţi pasagerii au coborât şi a închis uşile. O femeie de 80 de ani, din Maramureş, a fost surprinsă de închiderea uşilor, a căzut pe partea carosabilă, fiind acroşată cu roata din dreapta spate. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a femeii. Şoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Salaj.
La locul accidentului au venit si directorul tehnic al Transurbis si mai multi colegi din conducerea societatii de transport in comun din Zalau.
Filmul accidentului
Batrana a vrut sa coboare in statie pe usile din mijloc ale autobuzului, dar soferul le-a inchis cand inca nu apucase sa se dea jos si i-a prins mainile intre usi, iar autobuzul a pornit de pe loc. Femeia a fost trantita la pamant, iar autobuzul a trecut cu roata din spate peste batrana. Practic, a nenorocit-o. Autobuzul a oprit imediat dupa accident.
Soferul autobuzului, Pop Ionel, de 54 de ani, din Zalau, a sunat la 112 pentru a anunta accidentul, dupa care si-a anuntat seful direct. Este angajat la Transurbis din 2014 si era cunoscut ca unul dintre soferii disciplinati din societate. Inca nu e clar cum soferul a fost atat de neatent si nu s-a asigurat la inchiderea usilor si la plecarea din statie.
In paralel cu ancheta penala a politiei, conducerea Transurbis va fface la randul ei o ancheta pentru a stabili imprejurarile care au dus la acest accident foarte grav.
Spitalul transmite ca femeia este constienta, stabila si ca intra pe masa de operatie
Potrivit informatiilor furnizate de Spitalul Judetean de Urgenta Zalau: “Starea femeii este stabila hemodinamic si respirator, femeia este constienta. Femeia este supusa in acest moment unei interventii chirurgicale la nivelul bazinului si la glezna piciorului. Pacienta va ramane internata in spital pe sectia Terapie Intensiva – Chirurgie.”