Poetul si jurnalistul salajean Daniel Sauca a fost premiat in cadrul Festivalului National de Poezie „George Cosbuc”.
Juriul avand ca presedinte pe Petru Poanta si membri pe Ion Moise, Al. C. Milos, Eugeniu Nistor, Olimpiu Nusfelean, Ion Muresan si Virgil Ratiu a hotarat ca la sectiunea volume publicate, sa-i inmaneze premiul „George Cosbuc”, al Reprezentantei Bistrita a Uniunii Scriitorilor din Romania si al „Revistei Ilustrate” lui Daniel Sauca, din Zalau, pentru volumul CARTIERUL VESTIC AL IADULUI, aparut in acest an la Editura Eikon, din Cluj.
Festivitatea de premiere a laureatilor a avut loc la Casa de Cultura a Sindicatelor din Bistrita fiind urmata de scurte recitaluri de poezie.
„Cartierul vestic al iadului” reprezinta al doilea volum de poezie al autorului, dupa „Gandacul cu cinci pene roz” (Zalau, 1999), si a aparut la editura clujeana, cu o prefata semnata de poetul Viorel Muresan si cu 10 desene realizate de Andrei Moldovan.
Daniel Sauca este din 2005 redactor-sef al revistei de cultura „Caiete Silvane” si a publicat poezie in reviste din tara si strainatate.Tot la editura „Caiete Silvane” i-a aparut trilogia „Homo Silagenssis” (2006 – 2008), care fructifica experienta de peste 15 ani a autorului in presa salajeana.