Dumbrava Gîlgău a evoluat deja în primul meci de baraj din istoria echipei. Formaţia antrenată de Marius Paşca a înregistrat un rezultat care să îi permită să spere la promovarea. Campioana Sălajului a pierdut la limită, scor 1 – 2 la Tăşnad, împotriva campioanei judeţului Satu Mare, Unirea.
Adversarul este unul destul de incomod pentru sălăjeni, iar elevii lui Marius Paşca erau conştienţi de acest lucru. Andrei Bene, fundaşul Dumbravei îşi cunoştea adversarul şi ştia la ce să se aştepte, cu toate aceste, Bene consideră că se putea mai mult. Totuşi, acel mai mult, se poate obţine în meciul retur.
“Mă aşteptam să fie un meci greu, jocul a fost unul echilibrat şi este bine că am marcat în deplasare. Dacă eram mai atenţi, puteam să mai marcăm. Acum aşteptăm meciul retur şi să sperăm că Dumbrava Gîlgău va fi echipa care va obţine promovarea”, ne-a spus Andrei Bene.
De asemenea, înaintea meciului retur, Andrei Bene o vede pe Dumbrava favorită la promovare, având în vedere că Unirea Tăşnad a înscris de două ori în urma unor bâlbâieli în defensiva sălăjenilor. stop_coloana
„După părerea mea, Dumbrava are 60% şanse de a promova, iar Tăşnadul are 40%. Unirea nu mi s-a părut că ar avea un jucător care să fie periculos, pentru că golurile lor au venit pe greşeli personale. Dacă eram atenţi în apărare şi nu se greşea, nu reuşeau să înscrie”, ne-a declarat Andrei Bene.
Să reamintim faptul că returul dintre Dumbrava Gîlgău şi Unirea Tăşnad va avea loc sâmbătă, de la ora 17:30, pe „Gîlgău Arena” din Gîlgău Almaşului.