decembrie 5, 2025

Mihai Mărieş s-a despărţit de SCMU Craiova şi va juca la Dinamo

mihai-mrie-s-a-desprit-de-scmu-craiova-i-va-juca-la-dinamo0_55821

După ce a cucerit titlul naţional şi medalia de argint în tricoul celor de la SCMU Craiova, internaţionalul român părăseşte Bănia pentru Dinamo. “Am înţeles că Dinamo  vrea să facă echipă bună  şi să se bată la primele locuri, iar în acest condiţii am acceptat oferta lor. În zilele următoare, voi semna şi contractul”, a spus internaţionalul român pentru Sportul Sălăjean

Deşi este originar din Baia Mare, Mihai Mărieş este unul dintre puţinii voleibalişti care în carieră au trecut pe la ambele formaţii sălăjene de pe prima scenă.

Mai întâi, maramureşeanul a îmbrăcat tricoul formaţiei CS Remat Zalău, cu care a cucerit trei titluri naţionale. De fapt, el şi Adrian Feher sunt şi singurii jucătorii care au pus umărul la toate trofeele cucerite de gruparea sălăjeană în perioada 2010 şi 2012!

După o perioadă frumoasă la poalele Meseşului, actualul libero al Naţionalei a jucat şi pentru CS Phoenix Şimleu Silvaniei. În anul 2015, după ce gruparea de la poalele Măgurii s-a desfiinţat, el a ajuns la SCMU Craiova.

În Bănie, Mihai Mărieş a avut o nouă perioadă înfloritoare, în care şi-a trecut în palmares încă trei medalii, de fiecare câte una (bronz, aur, iar – în acest an – argintul)! stop_coloana

A venit moment, însă, ca jucătorul în vârstă de 29 de ani să schimbe aerul, astfel că internaţionalul român s-a despărţit de formaţia din Oltenia pentru un angajament cu nou-promovata Dinamo Bucureşti!

“Am înţeles că Dinamo  vrea să facă echipă bună  şi să se bate la primele locuri, iar în acest condiţii am acceptat oferta lor. Sezonul viitor va fi unul foarte puternic, deoarece cam toate echipele se întăresc. Dinamo este un club ambiţios, care întotdeaua a vrut să facă performanţă. În zilele următoare, voi semna şi contractul”, a declarat Mihai Mărieş pentru ziarul Sportul Sălăjean.