decembrie 5, 2025

Mihai Gheorghiţă, după ce a revenit la Zalău: ‘Mă bucur că am revenit la CS Volei Municipal’

mihai-gheorghi-dup-ce-revenit-la-zalu-m-bucur-c-am-revenit-la-cs-volei-municipal0_55777

Moldoveanul Mihai Gheorghiţă (n. 3 Iulie 1985) a poposit la poalele Meseşului în anul 2012, când pe firmamentul voleiului românesc mai exista încă CS Remat Zalău. Transferat de la Unirea Dej, internaţionalul român semna un contract pe doi ani. Longilinul centru s-a acomodat bine la Zalău, astfel că în anul 2014 el şi-a prelungit angajamentul pe încă două sezoane. În cei patru ani, el şi-a putut trece în palmares trei medalii de argint, dar şi două Cupe ale României. În vara anului trecut, Gheorghiţă a aşteptat un semn de la conducere pentru a negocia o nouă înţelegere. Cum aceasta nu a venit la timp, centrul Naţionalei a finalizat discuţiile cu nou-promovata Steaua Bucureşti.

Gruparea din capitală a avut un sezon reuşit, calificându-se în cupele europene după ani buni. Din păcate, jucătorul în vârstă de 31 de ani a evoluat foarte puţin în tricoul “roş-albaştrilor”, cu atât mai mult cu cât concurenţa pe post a fost una acerbă.

Deşi mai avea contract cu Steaua, în această vară voleibalistul s-a despărţit de formaţia pregătită de Bogdan Tănase. Cum CS Volei Municipal a rămas fără ucrainieanul Mykola Rudnytskyi încă din timpul campionatului trecut, conducerea a căutat o variantă bună, dar nu prea scumpă şi care să se plieze pe jocul Zalăului. stop_coloana Astfel, s-a ajuns la… Mihai Gheorghiţă, care a şi semnat un angajament pe două sezoane, în care speră să realizeze ce nu a reuşit în patru ani în prima aventură în Sălaj, câştigarea titlului!

“Mă bucur că am revenit la CS Volei Municipal, aici unde m-am simţit foarte bine timp de patru ani. Am discutat cu conducerea şi am ajuns la o înţelegere pe doi ani. Ar fi superb să putem câştiga din nou şi campionatul, deoarece în cei patru ani în care am mai jucat la Zalău nu am reuşit să cucerim titlul. E adevărat, am câştigat Cupa României de două ori, însă nu se poate compara cu un titlu!”, a declarat Mihai Gheorghiţă pentru Sportul Sălăjean.

Odată cu revenirea lui Gheorghiţă, campioana României şi-a rezolvat problemele de pe postul de centru, acolo unde Zalăul îi mai are pe Răzvan Mihalcea şi Vlad Cuciureanu.