Petru Bologa, de două ori pe podium la ‘Altius Tennis Cup’
Deşi are aproape 80 de ani, sălăjeanul Petru Bologa a devenit deja un nume cunoscut în toată ţara, având în vedere că la această vârstă înaintată, încă participă în competiţii sportive oficiale, fie că e vorba de atletism, aruncarea greutăţii sau tenis de câmp.
Cea mai recentă competiţie în care Petru Bologa a concurat a fost “Altius Tennis Cup”, competiţie desfăşurată în Bucureşti şi care face parte din calendarul oficial al Federaţiei Române de Tenis.
La Altius Tennis Cup au fost competiţi desfăşurate pe mai multe grupe de vârstă, 11 mai exact, 10 la simplu masculin şi una la simplu feminin, cât şi întreceri de dublu şi dublu mixt.
“Tinerelul” nostru s-a înscris la categoria +80 la simplu, însă nu s-a mulţumit doar cu atât şi a dorit să concureze şi la dublu, acolo unde a făcut pereche cu Ioan Budeanu la categoria +70.
În competiţia de simplu, la +80 au fost înscrişi trei participanţi. Astfel, Petru Bologa s-a luptat pentru primul loc cu Szakacs Emerich şi Corneliu Boureanu.
În primul meci, sălăjeanul nostru s-a duelat cu Szakacs Emerich, însă din păcate a pierdut meciul în două seturi identice, scor 3 – 6, 3 – 6. Cel de-al doilea meci a fost mai uşor, iar fostul profesor de tenis de câmp de la Palatul Copiilor Zalău a câştigat, după ce Corneliu Boureanu a renunţat să se mai prezite la meciurile din grupă. Prin urmare, Petru Bologa s-a clasat pe locul secund, dar mai important, a dus la bun sfârşit o nouă competiţie, la vârsta de aproape 80 de ani!?
În ceea ce priveşte competiţia de dublu, perechea Petru Bologa – Ioan Budeanu, să spunem că au fost trei “cupluri” şi aici. În primul meci, Bologa şi Budeanu au pierdut în două seturi duelul cu perechea Valeriu Ilie şi Dumitru Mihalache. Nici cel de-al doilea meci nu a fost cu mai mult noroc, astfel că Bologa şi Budeanu au cedat şi acest joc.
