decembrie 5, 2025

Legea salarizarii a primit ieri aviz favorabil la Senat

legea-salarizarii-primit-ieri-aviz-favorabil-la-senat09_55417

In timp ce angajatii din Finante si cei din vami se aflau ieri in greva, nemultumiti de prevederile din Legea salarizarii, Comisia juridica a Senatului dadea aviz favorabil pentru proiectul acestei legi. Au votat impotriva doar reprezentantii opozitiei, motivand ca initiatorii legii nu au prezentat si un studiu privind impactul bugetar pe care-l va avea aceasta lege. Senatorii PNL si USR din comisie au declarat ca Legea salarizarii nu este sustenabila pe termen lung. 

”Preconizam ca în curând vom ajunge într-o situatie similara anului 2010, în care statul a fost nevoit sa aplice taieri salariale. Pe de alta parte, un lucru foarte grav este ca aceasta lege nu introduce criterii de performanta în grilele salariale. Practic vom avea costuri si mai mari la o eficienta mult mai scazuta. Pozitia noastra este de a ne opune acestei legi în aceasta forma”, a declarat George Dirca, senator USR. ”Nu putem aviza proiectul în lipsa studiului de impact. Din punctul acesta de vedere, ar fi o avizare în orb. Motiv pentru care luati act ca senatorii din Comisia juridica ai PNL se vor opune avizarii pozitive”, a declarat si senatorul PNL Daniel Fenechiu. Pe Legea salarizarii unitare, Senatul este prima camera sesizata, for decizional fiind Camera Deputatilor.