Senatorul salajean Cristian Lungu dezvaluie ca ANAF obliga inspectorii fiscali sa vina «din piata» cu cate sase milioane de lei in plus pe an
Senatorul salajean Cristian Lungu cere lamuriri de la Ministrul de Finante cu privire la target-urile de colectare impuse inspectorilor fiscali din toata tara. Senatorul PMP considera ca obligarea unui angajat al Fiscului sa incaseze o anumita suma de bani anual se va rasfrange automat asupra oamenilor de afaceri, care risca sa fie pur si simplu jecmaniti in urma controalelor, pentru ca inspectorii sa isi poata face norma.
Cristian Lungu vorbeste despre un document intern de la ANAF, institutie aflata în subordinea Ministerului de Finante, document prin care inspectorilor fiscali li se aduc la cunostinta indicatorii de performanta, target-ul stabilit pentru anul 2017 în ceea ce priveste sumele pe care trebuie sa le aduca suplimentar la buget prin aplicarea unor amenzi.
Senatorul sustine ca toate unitatile judetene au primit o circulara interna în acest sens in urma unei sedinte de la Sibiu din luna februarie, unde ANAF a convocat toti sefii din cadrul Directiilor Judetene Fiscale. Potrivit acesteia, fiecare inspector fiscal trebuie sa aduca la buget o suma suplimentara de 6 milioane de lei anual. Asta înseamna, spune Cristian Lungu, stop_coloana ca firmelor private le vor fi imputate sume stabilite de catre inspectorii pentru a fi putea fi adunati acesti bani. Target-ul a fost extins si la persoanele fizice care obtin venituri. Numarul de controale planificat pentru fiecare inspector este de 20. „Daca numarul si cuantumul sanctiunilor a devenit un indicator de performanta, toate Directiile judetene vor solicita inspectorilor fiscali sa amendeze cât mai mult pentru realizarea planului de încasari la buget. Un lucru anormal, care îi va face pe inspectori sa creeze probleme si acolo unde nu sunt si vor atrage un val de reclamatii, procese în justitie, falimentarea unor firme si o economie privata ucisa prin aceste presiuni”, spune senatorul salajean al PMP, care-i cere ministrului de Finante, Viorel Stefan, sa explice de ce sunt fixate sume atât de mari drept target si de ce se încearca sufocarea mediului de afaceri, în loc ca acesta sa fie ajutat si încurajat sa se dezvolte.
