În ultimii ani, la HC Zalău a fost o schimbare continuă în ce priveşte lotul. Pentru sezonul viitor, Gheorghe Tadici se va orienta către continuitate, cu atât mai mult cu cât sălăjencele s-au calificat deja în cupele europene, acolo unde nu au mai fost de câţiva ani! 

Totuşi, în vară vor avea loc câteva mutări şi ştim deja numele a două jucătoare care se vor despărţi de HC Zalău. Dacă despre plecarea Teodorei Bloj am scris deja, trebuie spus că nici Sabine-Karina Klimek (n. 13 martie 1991) nu va mai fi văzută în tricoul Zalăului în sezonul viitor.

Aflată la final de contract, valoroasa handbalistă nu va mai continua la poalele Meseşului. Clubul nu i-a mai prelungit angajamentul, dar şi ea se gândeşte de ceva timp la un transfer în străinătate, acolo unde să îşi facă şi un tratament, având în vedere că mai are unele probleme medicale.

Din alt punct de vedere, handbalista în vârstă de 26 de ani încheie astfel un capitol destul de şters din cariera sa, deoarece în cei doi ani petrecuţi la poalele Meseşului a evoluat cam puţin, marcând 71 de goluri în sezonul trecut, pentru ca în actuala stagiune să bifeze doar 13 goluri. 
Aceasta, în condiţiile în care jucătoarea originară din Timişoara venea în anul 2015 de la Mureşul Târgu Mureş, cu trofeul de a doua marcatoare a Ligii Naţionale în palmares, cu 213 goluri înscrise. stop_coloana

Oricum, aceasta nu a fost şi singura distincţie din carieră, deoarece Klimek a fost şi golghetera Campionatului European de tineret, a fost campioană naţională cu CSS 2 Baia Mare, a fost medaliată cu LPS Banatul Timişoara, a fost golghetera Campionatului Naţional de junioare II dar a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare din Campionatul Naţional de junioare I.

După transferul ei la HC Zalău, Teodor Rad – preşedintele echipei Mureşul Târgu Mureş – spunea: “Klimek a fost jucătoarea numărul 1 la Târgu Mureş şi a marcat undeva la 10 goluri în fiecare meci! Klimek este peste Constantinescu!”.

Dacă în 2015 jucătoarea a fost curtată de echipele Thüringer Handball Club Erfurt şi HSG Bad Wildungen Vipers, ba chiar şi de CSM Bucureşti, nu ştim încă noua destinaţie. La 26 de ani, handbalista are un orizont larg şi nouă nu ne rămâne decât să îi urăm baftă la noua echipă, deoarece talent are cu carul.