Sancțiuni aspre primite de FC Zalău, de la Comisia de Disciplină
După partida de pe teren propriu cu Avântul Reghin, gruparea de sub Meseş s-a ales cu o penalitate sportivă de 2.500 de lei, în timp ce jucătorii Florin Istrate şi Claudiu Băican au fost suspendaţi pentru două, respectiv trei etape, dar şi amendaţi
Înfrângerea de acum două săptămâni cu Avântul Reghin a făcut ca FC Zalău să spună “adio” promovării. Acel meci s-a lăsat cu urmări în tabăra zălăuanilor, care au avut un jucător eliminat, este vorba de Florin Istrate, în timp ce Băican s-a ales cu carnetul reţinut de arbitrul, după terminarea jocului.
Pentru cartonaşul roşu primit după o intrare dură asupra unui adversar, Florin Istrate a primit două etape de suspendare, dar şi o amendă de 1.000 de lei, în timp ce Claudiu Băican a fost şi mai aspru pedepsit de Comisia de Disciplină din cadrul FRF.
Astfel, protarul zălăuan care s-a ales cu legitimaţia reţinută după joc pentru injurii şi ameninţări la adresa arbitrului şi a primit trei etape de suspendare, dar şi o penalitate sportivă de 1.700 de lei.
Nici clubul nu a scăpat nesancţionat, iar după incidentele din final când pe terenul de joc au pătruns persoane neautorizate, CS FC Zalău a fost sancţionată cu o penalitate sportivă de 2.500 de lei.
“În baza art. 83/7 cu aplicarea art. 12/14 Bis 3 și 15 din RD CS FC Zalău se sancționează cu penalitate sportivă de 2500 lei” se arată în comunicatul Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.
