Evoluţii sub aşteptări pentru sălăjeni la Naţionalele de Cros de copii şi juniori
La fel ca şi anul trecut, municipiul Botoşani a fost şi anul acesta gazda Campionatului Naţional de Cros rezervat categoriilor de vârstă copii 1, 2 şi 3, respectiv juniori 3 şi juniori 2.
La startul întrecerilor au fost prezenţi peste 600 de sportive din întreaga ţară, iar din judeţul Sălaj au fost prezente delegaţiile a două entităţi sportive: Clubul Sportiv Şcolar Zalău, respectiv Liceul Sportiv “Avram Iancu” Zalău.
Spre deosebire de anul trecut, numărul sportivilor de la CSS Zalău la startul întrecerilor a fost mult mai mare, dar din păcate rezultatele positive nu au apărut nici de această dată.
Nici Liceul Sportiv nu a reuşit să obţină performanţe notabile, iar cea mai bună clasare în întrecerile individuale a unui sălăjean a aparţinut alergătorului Victor Adrian Suciu de la Liceul Sportiv “Avram Iancu” Zalău, sportiv clasat pe locul 8 în cursa de 2.000 de metri a categoriei de vârstă copii 1 (2004-2005).
Dacă în întrecerile individuale atleţii zălăuani nu au excelat şi au obţinut o singură clasare în TOP 10, în competiţia pe echipe cele două cluburi zălăuane prezente la Botoşani nu au reuşit să alinieze decât o singură echipă, la categoria juniori 2, unde echipa LS “Avram Iancu” Zalău, în componenţa Nelu Berbenţi, Răzvan Filip, Vlad Băican şi George Ladany, a terminat competiţia pe locul 6 din 8 echipe.
În rândurile care urmează vă prezentăm rezultatele tuturor atleţilor sălăjeni prezenţi la startul ediţiei din acest an a Campionatului Naţionale de Cros de la Botoşani:
Juniori 2 – 6.000 m (58 de concurenţi): Nelu Dumitru Berbenţi – locul 27, Răzvan Filip – locul 36, Vlad Băican – locul 40 şi George Robert Ladany – locul 44;
Junioare 2 – 4.000 m (50 concurente): Iulia Oneş (CSS Zalău) – locul 32, stop_coloana Gabriela Simona Pop – locul 39 şi Molnar Zsanett Ingrid (CSS Zalău) – locul 47
Juniori 3 – 4.000 m (47 de concurenţi): Aciu Armand (CSS Zalău) – locul 46;
Junioare 3 – 3.000 m (61 concurente): Roxana Alexandra Crişan (LS “Avram Iancu” Zalău) – locul 29, Irina Antoneta Antolini (LS “Avram Iancu” Zalău) – locul 35 şi Andreea Covaci (CSS Zalău) – locul 36;
Copii 1 băieţi – 2.000 m (50 concurenţi): Victor Adrian Suciu (LS “Avram Iancu” Zalău) – locul 8, Vlad Mercea (CSS Zalău) – locul 22, Radu Andrei Romocean (CSS Zalău) – locul 31, Marc Antonio Iancu (CSS Zalău) – locul 35 şi Janos Chiorean (LS “Avram Iancu” Zalău) – locul 37;
Copii 1 fete – 1.500 m (77 concurente): Laura Tătar (CSS Zalău) – locul 65, Adelina Geanina Groza (LS “Avram Iancu” Zalău) – locul 71, Teodora Maria Barbur (LS “Avram Iancu” Zalău) – locul 77;
Copii 2 băieţi – 1.500 m (65 concurenţi): Solyom Szekeres Norbert (CSS Zalău) – locul 38;
Copii 2 fete – 1.200 m (54 concurente): Paula Andrada Costin (CSS Zalău) – locul 36, Maria Csiki (CSS Zalău) – locul 44, Sonia Mastan (CSS Zalău) – locul 51;
copii 3 băieţi – 1.200 m (32 concurenţi): Davide Facchini (CSS Zalău) – locul 24;
Copii 3 fete – 1.000 m (28 concurente): fără nicio reprezentantă.
