decembrie 5, 2025

Volei Club Zalău va fi gazda turneului semifinal

volei-club-zalu-va-fi-gazda-turneului-semifinal0_54953

Gruparea de la poalele Meseşului va găzdui turneul ce va avea loc în perioada 1 – 3 mai şi în urma căruia se vor stabili cele două formaţii care se vor califica la barajul de promovare

În acest sezon, Volei Club Zalău şi-a atins obiectivul după ce s-a calificat la turneul semifinal şi practic şi-a asigurat locul patru la finele sezonului. Cu toate acestea, formaţia condusă de Gabriel Terheş îşi propune să facă o figură cât mai frumoasă la turneul semifinal, pentru care a obţinut dreptul să îl organizeze în urma licitaţiei organizate la Bucureşti.

“Ar fi mult mai uşor pentru noi să nu facem o deplasare pentru trei zile.La noi majoritatea jucătorilor au serviciu şi în timpul săptămânii lucrează.Ar fi frumos şi pentru iubitorii voleiului din Zalău să mai vadă şase meciuri în trei zile, în care se vor înfrunta cele mai bune patru echipe din Seria Vest”, spunea conducătorul echipei, Gabriel Terheş.

Federaţia Română de Volei şi-a dat acceptul ca turneul semifinal să se dispute la poalele Meseşului, acolo unde vor poposi CSS 2 Baia Mare, CSU Vest Timişoara şi CSM Câmpia Turzii. Turneul este programat în perioada 1 – 3 mai, foarte probabil în Sala Sporturilor din Zalău, în fiecare zi fiind programate câte două jocuri. Fiecare va juca cu fiecare, iar la final, primele două clasate vor obţine calificarea la turneul de promovare, care va avea loc în perioada 19 – 21 mai.