FC Zalău a urcat pe locul 2
”Alb-albaştrii” au obţinut marţi după-amiază o nouă victorie la Ulmeni şi a profitat de înfrângerea celor de la Fotbal Comuna Recea din deplasarea de la Iernut
Profitând şi de faptul că în ultimele patru runde a avut adversari mai accesibili, FC Zalău şi-a îmbunătăţit situaţia din clasament, pe care a stricat-o după primele două runde din acest retur. Ieri, în cadrul etapei intermediare din Seria a V-a, “alb-albaştrii” au obţinut a patra victorie consecutivă şi s-au impus pe un teren greu, la Viitorul Ulmeni.
Începutul de meci a fost echilibrat, iar nicio echipă nu a dorit să rişte în primele 20 de minute. În aceste condiţii, a rezultat un început de meci fără ocazii de gol, dar parcă “alb-albaştrii” au avut o uşoară dominare. Spre finalul primei reprize, elevii lui Constantin Olariu au fost mai insistenţi la poarta adversă, iar în minutul 40, Florin Istrate a scos o lovitură liberă, în lateral, la doar 5 metri de linia de fund. Cu toate că nu era o poziţie atât de convenabilă, Lucian Todea şi-a arătat valoarea şi a executat perfect, iar cu un şut la colţul lung a reuşit să îl surprindă pe porarul advers şi a deschis scorul.
Scorul pauzei a fost 1 – 0 în favoarea lui FC Zalău, iar în partea secundă, “alb-albaştrii” au avut o şansă imensă să îşi dubleze avantajul. S-a întâmplat în minutul 60, când Florin Istrate i-a pasat excelent lui Alexandru Pop, însă acesta a tras slab în braţele portarului deşi nu era jenat de niciun adversar.
Maramureşenii în schimb nu au avut nicio ocazie clară de gol, iar finalul a fost liniştit, mai ales că zălăuanii au încercat să conserve acest rezultat. Acest lucru a fost reuşit, iar gruparea de sub Meseş s-a întors cu o victorie preţioasă din deplasarea de la Ulmeni. Prin acest succes, FC Zalău a urcat pe locul secund profitând de înfrângerea celor de la Fotbal Comuna Recea, în deplasarea de la Iernut.
Distanţa până la liderul AFC Hermannstadt a rămas tot de 5 puncte, după ce echipa din Sibiu a câştigat în runda de ieri, în deplasare la Unirea Dej.
