Într-un joc desfăşurat la Sala Sporturilor din Zalău, elevele lui Gheorghe Tadici s-au impus destul de clar în faţa Universităţii Cluj

Aproape trei săptămâni, Liga Naţională a fost întreruptă având în vedere că în această perioadă a fost programată prima acţiune a naţionalei din 2017. Campionatul intern s-a reluat pentru cea mai importantă parte a sezonului, adică ultimele şase etape, în care HC Zalău îşi propune rezultate pe măsură, care să o ajute să termine sezonul pe podium.

În acest sens, handbalistele lui Tadici au făcut primul pas joi seara, când au obţinut o victorie importantă cu Universitatea Cluj, prin care au revenit pe locul 3, având în vedere că SCM Craiova a pierdut în deplasarea de la Roman.

Derby-ul zonal cu echipa de sub Feleac a început ezitant pentru HC Zalău, care în primele minute a fost condusă cu 3 – 1. “U” Cluj s-a ţinut tare deşi a evoluat în deplasare astfel că prima repriză a fost foarte echilibrată. Văzând că jocul de pe extrema dreaptă nu merge, Tadici a trimis-o în teren pe Cristiana Nica, a cărei evoluţie a fost remarcabilă, iar HC Zalău a fost mai exactă după primul sfert de oră. În minutul 15, Zalăul a trecut în avantaj, după ce Paul Vişan a marcat din poartă în poartă, iar scorul a devenit 7 – 6. Momentele bune au continuat pentru gazde, care s-au desprins la 12 – 8 în minutul 17, iar la pauză, sălăjencele au fost în avantaj de trei goluri, 15 – 12. În partea secundă, jocul Zalăului a oscilat, iar după ce a condus chiar şi la patru goluri, în urma unor inexactităţi în atac, Universitatea Cluj s-a apropiat periculos şi scorul a devenit 23 – 21 în minutul 51.

HC Zalău a gestionat mult mai bine ultimele minute şi nu a mai avut emoţii în obţinerea victoriei, mai ales că scorul a devenit 26 – 21 în minutul 55. Ultimele cinci minute au fost linişititoare, iar formaţia zălăuană s-a impus în final cu 29 – 26, victorie prin care a urcat din nou pe podium şi s-a distanţat la trei puncte de SCMU Craiova, ocupanta locului 4. De la HC Zalău, cea mai bună marcatoare a fost Roxana Rob cu 8 goluri, în timp ce de la Universitatea Cluj s-a remarcat Cristina Laslo cu 11 reuşite. Pentru HC Zalău urmează la finele săptămânii o etapă liberă, având în vedere că CSM Cetate Devatrans s-a retras din campionat.  Formaţia zălăuană va susţine următorul joc tot pe teren propriu, luni, 3 aprilie de la ora 19.00, urmând să primească vizita celor de la HCM Rm. Vâlcea.

HC Zalău – “U” Cluj 29 – 26 (15 – 12)

HC Zalău: Paula Vişan (1), Ana Maria Inculeţ, Adina Sabău – Roxana Rob (8), Cristiana Nica (5), Raluca Crap (5), Valentina Panici (3), Ana Maria Dragut (2), Larisa Tamaş (2), Dana Abed Kader (2), Teodora Bloj (1), Ana Ciolan, Sabrina Lazea şi Sabinne Klimek. Antrenor: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici

Universitatea Cluj: Ionica Munteanu, Cristina Enache, Alexandra Prodan – Cristina Laslo (11), Diana Puiu (4), Andrea Tetean (4), Florina Chintoan (3), Alexanda Dindiligan (1), Sonia Vasiliu (1), Alexandra Florean (1), Sonia Seraficeanu (1) şi Abigail Vălean. Antrenor: Florentin Pera