decembrie 5, 2025

Andreea Peczer, semifinalistă la Cupa Napoca la debutul pentru CSM Zalău

andreea-peczer-semifinalist-la-cupa-napoca-la-debutul-pentru-csm-zalu0_54693

La startul competiţiei s-au aliniat şi patru sportivi din judeţul Sălaj, doi în întrecerea feminină şi doi în cea masculină. La feminin, Cezara But de la CSM Zalău, sportivă antrenată de Constantin Carp, a concurat la categoria 12 ani, categorie la startul căreia a fost prezentă şi Andreea Peczer, sportivă antrenată de acelaşi antrenor şi care a reprezentat şi de această dată Palatul Copiilor din Zalău.

Cezara But, a reuşit în cadrul turneului de la Cluj-Napoca o victorie clară în primul tur, scor 2-0 (6:3, 6:2) în faţa Samirei Bouanane (CSM Oradea). În cel de-al doilea tur, sportiva de la CSM Zalău a cedat cât se poate de clar, scor 2-0, pe seturi (6:0, 6:0) în faţa Aneimaria Hosu (CSU Târgu Mureş) şi a ratat şansa de a intra în lupta pentru locul 3.

În cadrul aceleiaşi categorii de vârstă, Andreea Peczer – cap de serie nr. 2 a turneului, a avut liber în primul tur, iar în cel de-al doilea tur, în sferturile de finală ale întrecerii, a trecut destul de greu, scor 2 – 0 (7:5, 6:3) de Ioana Riciu (TC Sun Alba). În semifinala categoriei sale de vârstă. Andreea Peczer a pierdut greu, scor 2-1 la seturi, în faţa favoritei numărul 4, Anamaria Oana (CSU Târgu Mureş).

În competiţia masculină, Eric Verdeş, pornit din postura de favorit principal la câştigarea competiţiei rezervate categoriei de vârstă 14 ani, s-a oprit din concurs după primul meci, pierdut după două seturi simetrice, scor 6:3, 6:3 în faţa lui Teszari Zsoltan (TC Junior Cluj), sportiv pe care zălăuanul a reuşit să-l învingă în ultimele cinci confruntări directe. Dacă Eric nu a reuşit să-şi respecte statutul de favorit, fratele său, mai tânărul Patrik Verdeş, a reuşit să impresioneze şi a reuşit să ajungă în faza semifinală.  După ce a beneficiat de tur liber în prima fază a competiţiei, stop_coloana Patrik Verdeş a reuşit să treacă în cel de-al doilea tur al întrecerii de Sasha Hurducaş (TC Junior Cluj), dar a pierdut în semifinală în faţa clujeanului Edy Mureşan (CSM Câmpia Turzii).

„A fost o competiţie interesantă, cu rezultate controversate. Eric Verdeş a pierdut în faţa unui sportiv pe care a reuşit să-l învingă fără probleme în ultimele dueluri. Se întâmplă astfel de accidente! În schimb a făcut un turneu bun fratele său, Patrik, dar şi Andrea Peczer. Din păcate nu am reuşit să avem niciun finalist, dar aşteptăm rezultate pozitive la viitorul turneu, cel de la Oradea, acolo unde cel puţin în momentul actual (n.r. marţi) Andrei Brisc este deja înscris în competiţie”, ne-a declarat Constantin Carp – antrenorul secţiei de tenis a Clubului Sportiv Municipal Zalău. Potrivit calendarului oficial al Federaţiei Române de Tenis, la finalul acestei săptămâni sunt programate în ţara noastră şase competiţii: Trofeul “Tensky” de la Braşov, Cupa “ATH” pe echipe de la Bucureşti, Cupa “Tennis Club Micul AS” pe echipe de la Iaşi, “Cupa de Primăvară” pe echipe de la Oradea, Trofeul “Head Team” pe echipe de la Bucureşti şi Cupa “Vergilius” pe echipe de la Iaşi.