Sâmbătă, 11 martie, în poligonul ACR din Satu Mare a avut loc prima etapă din cadrul Campionatului Internaţional de Rally Sprint. La startul competiţiei s-au înscris nu mai puţin de 74 de sportivi, însă patru dintre aceştia au renunţat din diverse motive tehnice sau nu s-am mai putut prezenta şi astfel, la start s-au aflat doar 70.
Să spunem că printre cei 70 de piloţi s-a regăsit şi cel mai bun pilot sălăjean din ultimii ani. Este vorba despre Szabo Robert.
De asemenea, începând din acest an, Campionatul ACR de Rally Sprint a devenit internaţional, iar odată cu această nouă denumire, a venit şi o schimbare de regulament. Astfel, nu se mai ia în considerare cel mai bun timp, ci se adună toţi timpi obţinuţi în rundele de la categoria la care participi şi timpi obţinuţi la open şi se formează totalul.
Această schimbare nu a fost una de bun augur pentru pilotul zălăuan, deoarece acesta s-a clasat abia pe locul trei la categoria avansaţi şi pe locul cinci la open.
Totuşi, Szabo Robert a întâmpinat şi ceva probleme pe traseu, astfel că a pierdut timp preţios din cauza faptului că pe traseu a lovit un cauciuc, au fost 10-15 secunde esenţiale. Prin urmare, pilotul consideră că dacă regulamentul era cel de anul trecut, avea mai multe şanse la primele două locuri. stop_coloana
“A fost destul de rece şi nu am putut să punctez mai bine, pista a fost scurtă şi nu putut mai mult de locul trei. Dacă era regulamentul de anul trecut, puteam obţine mai mult. Totuşi, o să fiu mai atent în etapele viitoare şi o să îmi setez şi maşina altfel, deoarece maşina mea este setată pentru întrecerile VTM”, ne-a declarat Szabo Robert.
De menţionat este faptul că alţi doi zălăuani au fost înscrişi în competiţie la categoria avansaţi. Dacă Andrei Pantea nu a putu intra în concurs, având probleme la motor. Nici Vlad Gâlgău, celălalt zălăuan participant nu a rupt gura târgului, astfel că prestaţia lui Szabo Robert rămâne cea mai bună din rândul sălăjenilor.
Să spunem că etapa următoare se va desfăşura tot în Satu Mare, însă de această dată, întrecerea va avea loc pe bulevardul oraşului şi pista va fi mult mai lungă, lucru care poate să îl avantajeze pe pilotul nostru.