decembrie 5, 2025

Băieţii de la G4S parchează pe locul destinat persoanelor cu handicap

bieii-de-la-g4s-parcheaz-pe-locul-destinat-persoanelor-cu-handicap3_54666

Povestea locurilor de parcare destinate persoanlor cu handicap din faţa Direcţiei pentru Asistenţă Socială este fără sfârşit. Zona este una foarte aglomerată, iar de cele două locuri de parcare rezervate persoanelor cu handicap este aici mai mare nevoie ca oriunde, pentru că la DGASPC vin persoanele cu handicap să-şi rezolve din probleme. S-au dat amenzi, s-a scris în ziar, comportmentul celor care abuzează şi încalcă legea se pare că este greu de schimbat.
Alţii care se cred îndreptăţiţi să ocupe aceste locuri de parcare pentru persoanele cu handicap au fost ieri angajaţii unei firme cu maşina inscripţionată G4S; bineînţeles, fără să afişeze vreo legitimaţie de handicap pe bord. Asta după ce, în acelaşi loc, Poliţia Locală s-a străduit să pună puţin lucrurile la punct şi a dat săptămâna trecută amenzi.
Că au ocupat cu totală lipsă de simţ de răspundere un loc de care un om în nevoie s-ar fi putut folosi pentru a-i fi mai uşoară povara unui handicap, este una. Dar, când au fost surprinşi de reporter şi fotografiaţi, cei de la G4S au dezvăluit că au şi alte „calităţi”, aşa cum au „eroii” din filmele cu Bruce Willis, şi au trecut la intimidarea reporterului prin îmbrânceală şi împiedicându-l să plece cu tot cu fotografie de la faţa locului. stop_coloana Reporterul a scăpat de ei după ce a sunat la apelul de urgenţă 112 şi a solicitat ajutor poliţiei. La scurt timp, un echipaj mixt de la Poliţia Municipiului Zalău a sosit la faţa locului. Agentul şef principal Crişan Dorinel a constatat că reporterul doar şi-a făcut datoria, pozând un autoturism parcat ilegal pe un loc destinat celor cu handicap. Ne-a asigurat şi că şoferul va fi sancţionat cu amendă pentru parcarea neregulamentară. Jurnalistul a fost îndrumat să depună o plângere împotriva celor doi angajaţi ai G4S, Vaile Matan şi Marginean Dan Mihai.
Despre Mărginean Dan mai aflăm apoi şi că este dansator la Ansamblul Artistic Profesionist Porolissum, al Primăriei Zalău.