Fiecare al patrulea salariat sălăjean este plătit de la buget
În judeţul Sălaj, raportul dintre numărul angajaţilor la privat şi al angajaţilor la stat este de aproximativ 3 la 1, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Ceea ce înseamnă că din patru sălăjeni care au un loc de muncă, unul este angajat la stat. Raportat la datele din 2015, ultimele existente, în Sălaj figurează 34.114 angajaţi care lucrează în mediul privat şi 11.000 de persoane care lucrează la stat. Dacă avem în vedere că în Sălaj sunt şi peste 72.000 de pensionari, rezultă că judeţul nostru este rău pe minus.
Dacă ne uităm la judeţele învecinate, observăm că personalul nostru bugetar este mai stufos. In Cluj, de exemplu, raportul e de un bugetar la 4 angajaţi. În Bihor există un bugetar la aproape 5 angajaţi în privat. În Satu Mare raportul e de un bugetar la mai bine de patru angajaţi, iar în Maramureş vorbim de un bugetar la aproape 4 angajaţi la privat.
În Timişoara, Braşov sau Sibiu raportul este de un bugetar la aproape 6 angajaţi în mediul privat. Raportat la nivel naţional, suntem unul din judeţele cu mulţi bugetari. Media naţională este de 3,97, adică un bugetar la aproape 4 angajaţi la stat.
În capitală raportul este de un bugetar la mai bine de 5 angajaţi, în timp ce în judeţul Ilfov vorbim de un bugetar la zece lucrători în privat.
Judeţele cele mai sărace au şi cei mai mulţi bugetari
Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, judeţele cu număr mare de bugetari sunt judeţele sărace ale României. În Teleorman, Olt şi Dolj raportul este de un bugetar la mai puţin de 3 angajaţi la privat, în timp ce în Botoşani şi Giurgiu vorbim despre un bugetar la fiecare doi angajaţi la privat, iar în Vaslui aproape jumătate dintre cei care lucrează sunt bugetari. stop_coloana
Fenomenul are două explicaţii. În primul rând, aparatul bugetar extrem de stufos, instituţiile pline de plimbători de hârtii, iar în al doilea rând lipsa investitorilor din judeţele sărace ale ţării, lucru care se reflectă în oferta slabă de locuri de muncă în sectorul privat.
Numărul funcţionarilor din Sălaj
a crescut de cinci ori din 1990
De la Revoluţie încoace, judeţul a pierdut de la un an la altul tot mai mulţi angajaţi din fabrici, dar a „câştigat” mai mulţi bugetari. Să ne referim aici numai la bugetarii din aparatul administrativ, funcţionarii din tot felul de instituţii, pentru că numărul de profesori sau cadre medicale nu a cunoscut o creştere spectaculoasă. In baza datelor oficiale, cu 45 la sută a scăzut din 1990 încoace numărul salariaţilor din judeţul Sălaj. „n 1990, în Sălaj aveau un loc de muncă 78.215 persoane. In prezent, aproximativ 45.000i de sălăjeni mai au o slujbă.
În paralel, birocraţia s-a dezvoltat de la un an la altul. Dacă în 1990 doar 790 de sălăjeni munceau în administraţia publică, numărul lor a ajuns în prezent la peste 3.800. Asta în condiţiile în care tehnologia a progresat, iar numărul populaţiei deservite de funcţionari a scăzut dramatic, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la utilitatea unui personal administrativ atât de numeros.
