Seful Inspectoratului in Constructii Salaj a fost propus de PSD Salaj pentru a ocupa functia apolitica de reprezentant al guvernului in teritoriu
Prefectul judetului Salaj, Marin Nitu, a fost inlocuit ieri cu Florin Florian, propus mai marilor de la Bucuresti de PSD Salaj. Astfel ca Florin Florian a fost „detasat” sa ocupe „cu caracter temporar” functia de prefect al Salajului. Asa ca de ieri, prin hotarare de guvern, Florin Florian, inspector sef al Inspectoratului in Constructii Salaj, este prefect al judetului, iar prefectul tehnocrat numit de Guvernul Ciolos, Marin Nitu a fost numit inspector guvernamental.
Se discuta deschis, nu face nimeni un secret din faptul ca functia de prefect, definita ca functie apolitica – pentru ca ar trebui sa fie ocupata de un bun administrator si nu de un om angajat politic – este ocupata in functie de preferintele partidului la putere si ca postul este de fapt la cheremul politicului. De altfel, liderii politici judeteni vorbesc deschis despre aranjamentele partidelor pentru a-si promova omul dorit in functia de prefect.
Marin Nitu dezvaluie frustrarea politicienilor
din perioada mandatului sau de prefect
Referitor la inlocuirea sa, prefectul Marin Nitu a facut ieri o declaratie in exclusivitate pentru Graiul Salajului, dezvaluind frustrarea partidelor din perioada in care a ocupat functia de reprezentant al guvernului in teritoriu din cauza ca a fost neafiliat politic.
„Ma asteptam la asta. De un an de zile, mai marii din toate partidele politice si-au muscat mainile, pentru ca eu nu am colaborat cu ei decat institutional. Nu ma au cu nimic la mana. Plec cu capul sus ca am fost corect. Fiind inalt functionar public, voi merge la Bucuresti, unde am fost numit inspector guvernamental”, spune Marin Nitu.
Florin Florian ne spune doar ca este constient
de marea responsabilitate care ii revine
In prima sa declaratie facuta pentru Graiul Salajului dupa numire, Florin Florian s-a rezumat la promisiunea ca priveste cu maxima responsabilitate sarcina care iI revine din noua postura.
„Ma bucur, sunt onorat pentru functia care mi-a fost incredintata. Am o mare responsabilitate pe umeri pe care am sa mi-o onorez pana la sfarsit. Deocamdata nu am altceva de spus”, a declarat Florin Florian.
Noi l-am felicitat increderea pe care i-a acordat-o actualul guvern, numindu-l reprezentant al sau in Salaj.
Seres Denes spune ca fotul senator Vegh Alexandru
este acum luat in calcul pentru functia de subprefect
Seres Denes, presedintele UDMR Salaj, a declarat ieri ca nu vrea sa coimenteze numirea lui Florin Florian. Stiind ca UDMR Salaj il avea in vedere pe fostul senator Vegh Aleexandru pentru functia de prefect in locul lui Marin Nitu, am insistat sa intrebam daca acum acesta este luat in calcul pentru postul de subprefect.
„Deocamdata avem subprefect! (…) “ntr-adevar Vegh este luat in calculul UDMR de a fi nominalizat ca subprefect, dar deocamdata nu s-a decis nimic la nivel national”, spune Denes.
In momentul de fata subprefect este tot un om al UDMR Salaj, Vasvari Robert Gergely.
Marin Nitu era singurul din Salaj
calificat sa fie prefectul judetului
La ora actuala, legislatia prevede ca fotoliul de prefect poate fi ocupat numai daca pretendentul face parte din corpul inalilor functionari publici. Iar in judetul Salaj exista un singur inalt functionar public, in persoana actualului prefect Marin Nitu. Mai sunt insa politicieni in Salaj care au urmat cursurile de inalt functionar public, insa nu s-au prezentat la concursul pentru atestare. Dar nu-i exclus ca legislatia in vigoare sa se schimbe. Actualii guvernanti au simbat ei legi care sa incurajeze hotia si coruptia, au schimbat peste noapte legea pentru functiile de conducere din Invatamant si sunt pe cale sa permita din nou nepotismul in Sanatate. Corectiile facute de guvernul Ciolos pentru insanatosirea sistemului au disparut pocnind din degete. O lege dupa care sa fie postati prefecti in functie e o nimica toata.