Preşedintele Comisiei juridice de la Senat, Serban Nicolae, a depus mai multe amendamente la proiectul de lege privind graţierea care ar putea să-i scape de închisoare pe corupţi şi evazionişti. In opinia senatorului PSD, de binefacerile acestui proiect de lege, cu amendamentele sale, ar putea beneficia aproximativ 2.700 de persoane.
Aceste amendamente prevăd, printre altele, că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani, parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.
Explicaţiile senatorului cu privire la corupţii din spatele gratiilor au fost simple. “Nu cred că cei care sunt corupţi trebuie să stea trei într-un pat, în condiţii de igrasie, de igienă precară”, spune Şerban Nicolae.
Senatorul PSD susţine că 2.700 de persoane înseamnă mai puţin de 10 la sută din numărul total al deţinuţilor, iar penitenciarele din România sunt suprapopulate, fiind încarcerate cu opt mii de persoane mai mult faţă de disponibilul din închisori.
Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, iniţiat de Guvern, va fi dezbătut marţi pentru raport în Comisia juridică a Senatului.
Patru puşcăriaşi din zece
se întorc oicum la închisoare
Potrivit unei statistici prezentate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor la finalul lunii ianuarie, din cei 27.250 de deţinuţi aflaţi în penitenciare, 10.389 sunt în stare de recidivă (peste 38 la sută din total), iar 6.397 deţinuţi au antecedente penale (aproximativ 23 la sută din total).
În privinţa duratei pedepsei, 610 deţinuţi au o condamnare de până la 1 an, 2.204 între 1 – 2 ani, 10.000 au o condamnare între 2 – 5 ani, 7.034 între 5 -10 ani, 2.478 între 10 – 15 ani, 1.471 între 15 – 20 ani, 952 deţinuţi au pedepse de peste 20 ani, iar 171 au închisoare pe viaţă.
De asemenea, 2.330 de persoane se află în stare de reţinere sau au fost condamnate în primă instanţă.
În privinţa infracţiunilor, 5.195 persoane sunt închise pentru furt, 4.387 pentru tâlhărie, stop_coloana 1.275 de persoane pentru trafic şi consum de droguri, 517 pentru trafic de persoane, 381 pentru trafic de minori, 458 pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, 310 pentru criminalitate organizată. 6.324 de persoane ispăşesc pedepse pentru crime (omor, omor calificat, omor deosebit de grav, ucidere din culpă), iar 2.194 pentru infracţiuni sexuale (viol, raport sexual cu minori, perversiune sexuală, corupere sexuală) şi 161 pentru proxenetism.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a calculat, la sfârşitul lunii ianuarie, că 3.707 detinuţi s-ar încadra pentru eliberare, în baza prevederilor din OUG pentru graţiere, cea care a fost transpusă acum în forma unui proiect de lege. 1.625 de persoane cu condamnări de până la 5 ani, inclusiv; 856 de detinuţi cu vârsta de peste 60 de ani; 14 femei însărcinate; 1.213 deţinuţi care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani; 26 de persoane diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale, dintre care 9 se află în custodia unităţilor penitenciare, iar restul beneficiază de întreruperea executării pedepsei privative de libertate.
Graţierea nu rezolvă problema
aglomerării penitenciarelor
Tot Administraţia Naţională a Penitenciarelor a explicat faptul că graţierile nu rezolvă problema supra-aglomerării din penitenciare. “i eliberezi acum şi se întorc peste un an. Soluţia ar fi crearea a peste noi opt mii de locuri în penitenciare.
De altfel, Ministerul Public a propus la un moment dat transferul unor unităţi militare dezafectate de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul Justiţiei pentru a fi amenajate ca noi locuri de detenţie şi în acest fel să fie rezolvată problema supraaglomerării din închisori.
Potrivit ANP, cele mai aglomerate penitenciare sunt cele de la Satu Mare (513 deţinuţi pe 235 de locuri), Târgu Mureş (438 de deţinuţi pe 207 locuri) şi Ploieşti (430 de deţinuţi pe 209 locuri).