După 9 ani de Liga a III-a, conducerea de la FC Zalău a decis în această iarnă, după o discuţie cu autorităţile locale, ca gruparea de sub Meseş să atace în sfârşit promovarea în Liga II-a. În aceste condiţii, obiectivul trasat pentru a doua parte de campionat este accederea în eşalonul secund, cu toate că în momentul de faţă, formaţia zălăuană are de recuperat 5 puncte până la liderul AFC Hermannstadt Sibiu.Tocmai cu formaţia sibiană se va duela FC Zalău, vineri, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal, într-un meci pe care îl putem numi un derby al promovării. Dacă aruncăm o privire asupra clasamentului, este clar că formaţia antrenată de Constantin Olariu are nevoie de o victorie pentru a rămâne cu şanse la primul loc. Însă, fără doar şi poate, misiunea “alb-albaştrilor” este dificilă, chiar dacă joacă pe teren propriu.  Zălăuanii au în faţă o echipă care doar în vara trecută a promovat în Liga a III-a, dar care din start şi-a fixat ca şi obiectiv Liga a II-a. Încă  din vara trecută, lotul sibienilor a fost întărit, iar în această pauză competiţională, AFC Hermannstadt a mai adus patru jucători noi, printre care şi un fundaş central de la campioaana Astra, este vorba de Radu Crişan.  La echipa din Sibiu au mai ajuns Horaţiu Moldovan (venit de la CFR Cluj), Cătălin Pîrvulescu (CSM Rm. Vîlcea) şi Alexandru Fotescu (golgheter la ACSO Filiași), jucători care să pună umărul la atingerea obiectivului. Şi FC Zalău are un lot care pare să fie mai puternic decât în tur, stop_coloana după ce în această iarnă au fost aduşi Lucian Todea, Daniel Celea, Beniamin Boka şi Radu Ungurianu, jucători cu experienţă, chiar şi la nivelul Ligii a II-a. Au plecat doar Tonko Robert, Alexandru Maria şi Alberto Vălimăreanu, dar marele plus al echipei este Florin Istrate, golgheterul din tur, care deşi a avut mai multe oferte, până la urmă a rămas la Zalău. Şi Claudiu Băican a devenit jucătorul lui FC Zalău, astfel că gruparea de sub Meseş poate aborda cu maximă încredere a doua parte de campionat, la finalul căreia, toţi iubitorii fotbalului sălăjean îşi doresc un singur lucru: promovarea în Liga a II-a. Până la îndeplinirea acestui obiectiv, fiecare meci trebuie jucat la victorie, mai ales cel de vineri, în care Zalăul speră la un succes, prin care s-ar apropia la doar două puncte de prima poziţie. Pentru acest joc şi sibienii se pregătesc exemplar şi vor veni la Zalău încă de joi. La meciul de vineri, conducerea celor de la AFC Hermannstadt a şi anunţat că jucătorii vor beneficia de prime de joc dublate, în cazul unei victorii. Să mai spunem că în prima etapă din tur, AFC Hermannstadt s-a impus la limită, scor 1 – 0 în faţa Zalăului.