Pentru prima dată în istorie, un român a primit Oscarul. E vorba de Ioan Boieriu din Braşov, care trăieşte în Canada. Bravo lui! Şi ruşine celor din conducerea ţării, pentru că am ajuns să ne mândrim cu românii care au ales să plece din această ţară mai mult decât cu cei care au rămas. De ce? Foarte simplu, pentru că aici e ţara pilelor, banilor care cumpără tot, diplome, doctorate, iar celor care vor să facă ceva şi au talent li se pun piedici. Şi pleacă. Trist! stop_coloana
Oscar pentru un roman
Articole
Au păcălit statul 13 ani, prin evaziune fiscală. Doi sălăjeni, trimiși în judecată
Doi sălăjeni au fost trimiși în judecată de procurori, acuzați de evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi fentat bugetul de stat cu aproape 400 de mii de lei, prin omiterea înregistrării în contabilitate a unor operațiuni efectuate și a veniturilor obținute. Faptele s-ar fi petrecut pe parcursul a peste 13 ani, din 2007 până în 2020. Potrivit procurorilor, în această perioadă, C.G.D. și C.V.M., în calitate de administratori de fapt ai firmelor M.P.…
Mai mult...Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni contra umanității pentru Mineriada din 1990
În dosarul denumit generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de miercuri, 15 ianuarie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de 2 inculpați sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității: Ion Iliescu, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, și Petre Roman, la data faptelor,…
Mai mult...