Doi cetateni indieni depistati cu sedere ilegala la un hotel central din Zalau
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Sălaj au desfăşurat în 21 februarie o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini pe raza municipiului Zalău.
În acest context, au fost depistaţi cu şedere ilegală doi bărbaţi, de 37 ani, respectiv 48 de ani, cetăţeni indieni, care au intrat legal în țara noastră, în baza unor vize Schengen eliberate de Franţa, iar în momentul depistării aveau o şedere ilegală de 45 de zile pe teritoriul României.
Poliţiştii au emis pe numele acestora comunicări prin care sunt obligaţi să părăsească România în termen de 3 zile. Totodată, cetăţenii străini au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 1.200 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată. stop_coloana
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, şi atrage atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Contactat telefonic, comisarul sef, Matei Daniela, Biroul Emigrari Salaj ne-a declarat ca actiunea a avut loc la unitatile de cazare de pe raza Municipiului Zalau. „S-a actionat inopinant la cateva locatii de cazare din municipiul Zalau. Cei doi cetateni indieni au fost depistati la un hotel din zona centrala a Zalaului unde erau cazati si doreau sa viziteze Romania.”, ne-a declarat comisarul sef, Matei Daniela, de la Biroul Emigrari Salaj.
