Cu o serie excelentă de rezultate pozitive în acest sezon, HC Zalău este o candidată la un loc pe podiumul Ligii Naţionale şi la o calificare în cupele europene. De fapt, gruparea de sub Meseş a şi revenit pe locul 3, după victoria de luni seara obţinută pe teren propriu în faţa celor de la Corona Braşov. Pentru echipa antrenată de Gheorghe Tadici urmează o perioadă mai dificilă, în care va întâlni adversari cu pretenţii la locurile fruntaşe, la fel cum este şi CSM Roman, adversarul din următoarea rundă.La formaţia romaşcană antrenor este Gheorghe Covaciu cel care dispune de un lot valoros şi care a dus echipe pe locul 6, după ce în turul de campionat moldovencele au ocupat locuri codaşe. Pe teren propriu, CSM Roman este o echipă incomodă şi s-a văzut acest lucru şi la partida cu CSM Bucureşti, în care echipa din Moldova s-a predat greu şi în cele din urmă a pierdut doar la trei goluri diferenţă.Aceste aspecte nu o sperie pe echipa lui Tadici, deoarece şi HC Zalău merge la Roman cu moral bun, dar şi cu o dorinţă de revanşă după meciul din tur, în care zălăuancele au condus aproape tot jocul, stop_coloana chiar şi la o diferenţă de patru goluri, dar în cele din urmă partida s-a terminat la egalitate.Să mai spune că indiferent de rezultatul meciului de sâmbătă de la Roman, HC Zalău are şanse mari să rămână pe podium, având în vedere că SCM Craiova are un meci greu în runda de la finele săptămânii cu CSM Bucureşti.Partida dintre CSM Roman şi HC Zalău se dispută sâmbătă, de la ora 12.30, în Sala Sporturilor din Roman şi urmează să fie arbitrată de o brigadă internaţională, formată din Bogdan Stark şi Romeo Ştefan, în timp ce observator din partea FRH a fost delegat Marius Brumaru din Vrancea.Meciul va putea fi urmărit atât pe Digi Sport, cât şi pe Dolce Sport.