Cu tot cu salariul minim mărit, tot codaşii Europei am rămas

Într-un top al nivelului salariului minim în ţările din Uniunea Europeană, România se află pe penultimul loc. Ne menţinem pe această poziţie codaşă chiar dacă ne raportăm la valoarea salariului minim mărit la 1.450 de lei de la 1 februarie.
Potrivit unei analize făcute de zf.ro, zece state membre, toate localizate în estul Uniunii Europene, aveau luna trecută salarii minime sub 500 de euro pe lună. E vorba despre Bulgaria (235 de euro), România (275 de euro), Letonia şi Lituania (câte 380 de euro), Republica Cehă (407 euro), Ungaria (412 euro), Croaţia (433 de euro), Slovacia (435 de euro), Polonia (453 de euro) şi Estonia (470 de euro). De la 1 februarie, după majorare, salariul minim pe economie în România este de 1.450 de lei, aproximativ 322 de euro. Adică ne-am mai apropiat puţin de ţările baltice, dar suntem încă departe de Ungaria.
În alte cinci state membre UE, salariul minim variaza între 500 şi 1.000 de euro pe lună: Portugalia (650 de euro), Grecia (684 de euro), Malta (736 de euro), Slovenia (805 euro) şi Spania (826 de euro).
Salarii minime peste o mie de euro sunt reglementate în vestul şi în nordul Uniunii Europene: Marea Britanie (1.397 de euro), Franţa (1.480 de euro), Germania (1.498 de euro), Belgia (1.532 de euro), Olanda (1.552 de euro), Irlanda (1.563 de euro) şi Luxemburg (1.999 de euro).
Există, în Uniunea Europeană, stop_coloana şi ţări unde salariul minim nu este reglementat prin lege. E vorba de Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia. {ări în care cu siguranţă nici nu e nevoie de o astfel de măsură.
În Sălaj, sărăcia e mai mare ca oriunde
Ca o consecinţă a situaţiei economice la nivel naţional, dar şi a neputinţei economiei locale, un sălăjean câştigă cu un sfert mai puţin decât media naţională.
Luând luna august a anului trecut ca punct de referinţă, câştigul salarial mediu nominal net a fost în judeţul Sălaj cu 23,1 la sută mai mic faţă de câştigul salarial mediu net pe economie la nivel naţional.
Avem şi mulţi şomeri neindemnizaţi. La un număr de aproximativ şase mii de şomeri, aproape trei sferturi dintre ei nu primesc indemnizaţia de şomaj de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.