Sălăjenii caştigă in ansamblu foarte prost, iar la ţară sunt puţini cei care caştigă ceva

Că sălăjenii trăiesc prost este demonstrat şi de faptul că în Sălaj salariu mediu net este de abia 1.493 de lei, iar mulţi dintre sălăjeni nu-şi permit un trai decent. Cei 1.493 de lei pe lună nu le ajung sălăjenilor nici să-şi construiască o baie în locuinţă, astfel că 50,2 la sută din sălăjeni au încă latrina în curte. Iar în mediul rural, 73,6 la sută din populaţie are latrina în curte.
În mediul rural din Sălaj se delimitează două categorii de comune – cele dezvoltate din punct de vedere economic, unde mare parte din locuitori sunt angajaţi şi îşi permit construirea unei băi în locuinţă – şi cele subdezvoltate.
Comunele dezvoltate ale Sălajului sunt Nuşfalău, Crasna, Pericei, Sărmăşag şi Hereclean, în timp ce comunele unde sărăcia în rândul populaţiei este mai accentuată sunt Fildu de Jos, Zalha, Zimbor, Lozna şi Gârbou.
În cele cinci comune dezvoltate lucrează 3.603 sălăjeni, adică aproape 30 la sută din totalul de 12.600 de muncitori din mediul rural al Sălajului.
În cele cinci comune subdezvoltate din punct de vedere economic muncesc în total doar 327 de locuitori, adică doar 2,6 la sută din totalul de muncitori din mediul rural.
În Sălaj şi-au găsit un loc de muncă doar 44.087 de sălăjeni, adică doar 20 la sută din populaţia totală de 217.000 de locuitori ai judeţului. Cei 44.087 de sălăjeni cu venituri înseamnă persoanele angajate cu contract de munca / raport de serviciu pe durata determinată sau nedeterminată (inclusiv lucrătorii sezonieri, managerul sau administratorul), al căror contract de muncă/raport de serviciu nu a fost suspendat.
Cei 44.087 de sălăjeni cu venituri în baza contractelor de muncă au un salariu mediu de 1.493 de lei. Sub salariul mediu din judeţ se câştigă însă în agricultură – unde lucrează 1.371 de sălăjeni, care iau în mână în medie 1.098 de lei. Tot sub nivelul salariului mediu din judeţ se câştigă şi în sănătate, unde lucrează 3.898 de sălăjeni, care câştigă în medie abia 1.363 de lei. Şi tot sub salariul mediu se câştigă şi în comerţ (6.190 angajaţi; 1.084 lei salariu mediu), în transporturi (2.504 angajaţi; 1.293 lei salariu mediu) şi în construcţii (3.642 salariaţi; 1.062 lei salariu mediu).
Peste salariu mediu din Sălaj câştigă muncitorii din industrie, fapt datorat celor două multinaţionale din Zalău care susţin economia (Tenaris Silcotub şi Michelin). În industrie muncesc 13.916 sălăjeni care câştigă în medie în mână 1.641 de lei. Tot peste salariu mediu net se câătigă şi în învăţământ, stop_coloana unde lucrează 4.405 sălăjeni, care câştigă în medie 2.089 de lei.
Cinci comune sălăjene mai răsărite
În cele cinci cele mai dezvoltate comune din judeţul Sălaj – Crasna, Sărmăşag, Nuşfalău, Pericei şi Hereclean – nivelul de dezvoltare se vede în numărul de angajaţi şi în modul de adminstrare a gospodăriilor. În satele dezvoltate sunt mai puţini sălăjeni care au latrina în curte, în timp ce în satele subdezvoltate, procentul celor care au baia în curte este mult mai mare.
În Crasna au un loc de muncă 809 locuitori ai comunei. La Crasna, 65 la sută din populaţie mai are încă toaleta în curte, adică dintr-un total de 2.458 de locuinţe, 1.601 locuinţe mai au toaleta în curte.
La Nuşfalău lucrează 985 de sălăjeni şi, ca la Crasna, toaleta în curte o mai au 65 la sută din locuitori.
La Sărmăşag, unde lucrează 698 de sălăjeni, mai au toaleta în curte 56 la sută din locuitori.
În timp ce la Hereclean, unde lucrează 500 de persoane, mai au toaleta în curte 68 la sută din populaţie.
La Pericei lucrează 611 sălăjeni, iar toaleta în curte o mai au 72 la sută din locuitori.
La polul opus, în Zimbor muncesc doar 50 de sălăjeni, iar toaleta în curte se găseşte în aproape 78 la sută din locuinţe; adică din cele 712 locuinţe, toaleta în curte o mai au încă 550 de locuinţe. La Fildu de Jos lucrează 79 de persoane, iar toaleta în curte o mai are încă 79 la sută din populaţie. La Zalha lucrează 60 de persoane, iar toaleta în curte se mai găseşte la 78 la sută din gospodării. La Gârbou lucrează 78 de sălăjeni, iar toaleta în curte o mai are încă 77 la sută din populaţie, adică 886 de locuinţe, din cele 1.162 câte sunt în comună. La Lozna mai au toaleta în curte încă 75 la sută din locuinţe, adică 527 din cele 709 locuinţe. La Lozna muncesc doar 54 de sălăjeni.
Datele privind numărul de salariaţi au fost preluate de la Institutul Naţional de Statistică de pe anul 2015, ultimul an în care au fost făcute publice datele.
Datele privind locuinţele ne-au fost furnizate de la Institutul Judeţean de Statistică Sălaj, din Recensământul 2011.