La randul sau, presedintele PSD Salaj, Tiberiu Marc, ne-a declarat, tot ieri, ca la nivel de ministere se evalueaza, in aceste zile, si performantele din teritoriu. In functie de rezultatul acestor evaluari se vor face, sau nu, schimbari la nivelul conducerilor institutiilor.
“Cel mai rau lucru este ca, acum, nicaieri nu se mai lucreaza”, ne-a spus presedintele Consiliului Judetean Salaj. Iar din acest punct de vedere, solutia ar fi, spune dl. presedinte, ca “schimbarile sa se faca intr-un timp cat mai scurt”.
Din perspectiva candidatilor pentru functii de conducere, dl. Marc ne-a asigurat ca, in fiecare loc, PSD va numi oameni calificati. “Le-am cerut colegilor sa treaca peste dorinta de a avea o functie si sa vada responsabilitatile functiei”. De altfel, presedintele PSD afirma ca, dincolo de dorinta oricui de a fi numit intr-o functie, “se va tine cont de pregatire, vechime si experienta, pentru ca avem de unde alege”.
Intrebat cum au decurs intelegerile cu PD-L pentru impartirea institutiilor, Tiberiu Marc a spus ca, initial s-au stabilit niste principii care trebuiau apoi respectate. “Si au fost (respectate) pentru ca nu am pornit de la a ne… smecheri unii pe altii, ci de la a ne intelege unii cu altii”.
Potrivit intelegerii cu PD-L, PSD va nominaliza directorii in urmatoarele institutii: Directia pentru Cultura, ; DSP; OPC; ITM; Casa de Pensii; Finante; Biroul Vamal; RAR; Cadastru; Romsilva; UARZ; Consultanta Agricola; APM; Garda de Mediu si Apele Romane.