martie 20, 2025

Jucătorii de la FC Zalău, pe final de vacanţă

juctorii-de-la-fc-zalu-pe-final-de-vacan0_53837

Gruparea de sub Meseş se va reuni miercuri, la Stadionul Municipal

Imediat după terminarea turului, jucătorii de la FC Zalău au intrat în vacanţă, iar “alb-albaştrii” se mai pot bucura de timpul liber încă o săptămână. Asta deoarece, conducerea tehnică împreună cu cea administrativă a fixat data reunirii pentru miercurea viitoare, 18 ianuarie, la Stadionul Municipal.
“Nu avea rost să ne reunim mai repede, fiindcă este timp suficient pentru pregătire, având în vedere că returul va începe în luna martie”, a declarat preşedintele Ioan Morar.
În condiţiile în care în perioada următoare nu se vor face multe transferuri se anunţă o iarnă liniştită la FC Zalău, deocamdată Tonko Robert fiind singurul jucător care a plecat de la FC Zalău. “Nu avem gânduri măreţe pentru retur, doar să rămânem în primele locuri. Noi nu avem obiectiv promovarea şi nu vom face multe transferuri în această iarnă. Deocamdată de la echipă a plecat doar Tonko Robert şi nu cred că vor mai pleca foarte mulţi jucători”, a mai spus conducătorul.

Până la începerea pregătirilor de iarnă, urmează să se clarifice situaţia lui Florin Istrate, cel care are mai multe oferte, dar şi a portarului Claudiu Băican, căruia i-a expirat împrumutul de la Olimpia Satu Mare.