Dacă fetele lui Gheorghe Tadici vor reuşi să mai obţină un succes în campionatul intern, va fi cea de-a şaptea victorie consecutivă şi poate egala performanţa obţinută în sezonul competiţional 2010 – 2011

HC Zalău traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani şi a ajuns să contabilizeze şase victorii consecutive în campionat, după ce s-a impus şi în primul meci oficial din 2017, în deplasarea de la CSM Bistriţa. În aceste condiţii, formaţia zălăuană şi-a consolidat locul de pe podium, însă echipa lui Tadici este pe cale să egaleze un record ce rezistă de 6 ani. Este vorba de şapte victorii consecutive obţinute de gruparea de sub Meseş, în sezonul 2010 – 2011, mai precis în perioada 14 ianuarie – 27 februarie. Atunci, Zalăul obţinea cinci victorii pe teren propriu cu CSM Cetate Devatrans, “U” Cluj, HM Buzău, CSM Bucureşti şi Neptun Constanţa, în timp ce în deplasare s-a impus la Universitatea Reşiţa şi Dunărea Brăila.
În acest sezon, seria victoriilor a început în meciul de pe teren propriu cu SCM Craiova, după care Zalăul a câştigat meciuri importante cu “U” Cluj, CSM Cetate Devatrans, HCM Rm. Vâlcea şi Măgura Cisnădie, ajungând la şase victorii consecutive, după ce s-a impus în partida de la finele săptămânii trecute, din deplasarea de la Bistriţa. Recordul de victorii consecutive poate fi egalat duminică, când zălăuancele au o misiune facilă pe teren propriu cu penultima clasată – Unirea Slobozia. Să mai spunem că din lotul cu care în sezonul 2010 – 2011 se obţineau şapte victorii consecutive, doar trei jucătoare se mai află în tabăra Zalăului, este vorba de Roxana Rob, Andrada Trif şi Mihaela Cheţa Foltic, cea care însă este în concediu de maternitate.

Parcursul din sezonul 2010 – 2011:

14.01.2011: HC Zalău – CSM Cetate Devatrans 27 – 21
19.01.2011: Universitatea Reşiţa – HC Zalău 27 – 31
23.01.2011: HC Zalău – “U” Cluj 25 – 23
29.01.2011: HC Zalău – HM Buzău 40 – 24
09.02.2011: Dunărea Brăila – HC Zalău 25 – 30
13.02.2011: HC Zalău – CSM Bucureşti 30 – 25
27.02.2011: HC Zalău – Neptun Constanţa 41 – 19

Parcursul din sezonul 2016 – 2017

23.10.2016: HC Zalău – SCM Craiova 25 – 19
29.10.2016: “U” Cluj – HC Zalău 22 – 25
06.11.2016: HC Zalău – Cetate Devatrans 32 – 25 (18 – 11)
13.11.2016: HCM Rm. Vâlcea – HC Zalău 25 – 29
17.11.2016: HC Zalău – Măgura Cisnădie 24 – 19
08.01.2017: CSM Bistriţa – HC Zalău 27 – 28