Este intrebarea pe care si-o pune parintele Simion Maries, dupa ce Spitalul Judetean a fost pus in situatia de a oferi un spatiu separat pentru o capela greco-catolica, ca urmare a refuzului Episcopiei de a permite slujbele
acestei confesiuni in capela existenta.
Pana acum patru ani, la Spitalul Judetean, erau oficiate alternativ serviciile religioase, in acelasi spatiu, de catre preoti ortodocsi si greco-catolici. Dupa ce a murit parintele greco-catolic, doar ortodocsii au mai oficiat in capela de la Spital. Cum Episcopia Greco-Catolica de la Oradea l-a numit in urma cu un an ca preot misionar la Spital pe parintele Simion Maries s-au initiat discutii pentru reluarea serviciilor alternative in spatiul alocat suferinzilor pentru dialogul cu Dumnezeu. Din pacate, desi fostul prefect Ionel Ciunt si managerul Spitalului Ioan Muresan si-au manifestat disponibilitatea de a solutiona problema, raspunsul Episcopiei a fost categoric contra savarsirii liturghiilor in acelasi spatiu. Neavand de ales, reprezentantii unitatii au oferit bisericii greco-catolice un alt spatiu. Acesta, aflat in cadrul sectiei de Fizioterapie a fost amenajat cu sprijinul credinciosilor si sfintit miercuri.
„NU NE-AU LASAT? E PROBLEMA LOR”
Parintele Maries a subliniat faptul ca era nevoie de un astfel de spatiu, in special pentru cei aflati in suferinta si pentru familiile lor, „pentru a dialoga in intimitate cu Divinitatea”. De un an, de cand s-a implicat in pastoratia bolnavilor parintele putea fi vazut zi de zi cu obiectele de cult in plasa, la mana, mergand la patul bolnavilor, dintr-un salon in altul. Domnia sa spune ca in noua capela nu vor fi neglijati nici cei de alta credinta, pentru ca ea s-a realizat tocmai pentru a ne ajuta semenii. „Nu conteaza ce orientare avem, ci faptele facute pentru usurarea poverii si suferintei omului de langa noi”. Preotul greco-catolic nu a vrut sa comenteze faptul ca de anul trecut ortodocsii nu au mai fost de acord cu liturghiile alternative. A mentionat doar ca: „Aceasta pozitie este problema lor, dar mi se pare de neinteles ce fel de iubire mai propovaduiesc unii?”
CAPELA NU E SALA DE CONFERINTE
In motivatia data de purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe de Salaj, parintele Gabriel Gardan, se invoca un protocol incheiat intre Patriarhia Romana si Ministerul Sanatatii, care nu „te obliga sa imparti cu nimeni spatiul pe care ti-l pune unitatea spitaliceasca la dispozitie”. S-au luat in calcul si unele aspecte subiective ce tin de amenajarea spatiului si de obiectele liturghice pe care nu are voie sa puna mana nimeni altcineva decat slujitorul de la Altar. In plus, preotul Gabriel Gardan a mai invocat restrictiile accesului in Altar a femeilor si a persoanelor de alte confesiuni. „Capela nu este o sala de conferinte, ci un spatiu de cult, un loc cu destinatie speciala, asupra caruia nu se aplica legile utilitatii publice”, a conchis purtatorul de cuvant al Episcopiei .
Servicii la alte unitati
Capela inaugurata miercuri poarta hramul „Sfantul Anton”. Parintele Maries ne-a spus ca se intentioneaza ca si in afara programului liturgic sa fie deschisa capela. Domnia sa viziteaza si bolnavii de la Sectia Dermato-Venerice (unde oficiaza Sf.Liturghie in duminici si sarbatori) si Centrul Acasa din Bradet unde este program de rugaciune in fiecare zi de miercuri, de la ora 19,00 la 20,00.