“Sunt foarte supărat pe echipa de volei. Am solicitat preşedintelui să facă un raport privind meciul retur din Cupa Challenge. Cine este vinovat va fi tras la răspundere”, a precizat Ionel Ciunt

Volei Municipal Zalău a părăsit ruşinos cupele europene şi a fost eliminată din 16-zecimile Cupei Challenge, după ce a pierdut în returul din Bosnia cu 3 – 0 şi 15 – 8 în setul de aur în faţa celor de la Mok Jedinstvo Brcko.
Deşi au fost contactaţi, jucătorii şi antrenorul nu au oferit declaraţii despre acest subiect, în timp ce preşedintele Vasile Coţa şi-a cerut scuze suporterilor pentru acest rezultat.
Primarul Zalăului – Ionel Ciunt nu a rămas indiferent, iar “dubioasa” înfrângere şi eliminare din Cupa Challenge l-a pus pe gânduri pe edilul municipiului Zalău. “Sunt foarte supărat pe echipa de volei. Am avut o discuţie cu preşedintele clubului şi am solicitat să facă un raport privind meciul din Bosnia pe care îl vom analiza împreună cu celelalte persoane din mediul de afaceri care contribuie la finanţarea echipei. Cine este vinovat, va fi tras la răspundere. Nu vor rămâne lucrurile aşa”, ne-a declarat Ionel Ciunt.
Decizia de a trimite în teren rezervele la returul din Bosnia l-a mirat şi pe primarul Ionel Ciunt, care a ţinut să explice că din partea autorităţilor locale era bunăvoinţă de a susţine echipa pentru a avea un parcurs cât mai lung în cupele europene. “Conform legii noi finanţăm echipa de volei, iar interesul nostru este să facem cunoscut acest oraş şi în competiţiile europene. M-a deranajat strategia celor de la Volei Municipal. Problema banilor este în grija noastră, a primăriei, în ceea ce priveşte cota de 90%, iar celelalte probleme care ţin de echipă sunt în atribuţia conducerii. Aceasta a fost discuţia mea pe care am avut-o cu preşedintele. Din punctul nostru de vedere, noi am fi susţinut un parcurs lung şi în cupele europene. Pretenţia mea este ca echipa să joace şi îmi doresc din tot sufletul ca la Zalău să vină şi câte o echipă străină, nu doar Baia Mare, Cluj sau Dej”, a mai spus primarul, care şi în aceste zile a fost preocupat să vireze în contul clubul restul sumei de bani pentru anul 2016. “Grija mea a fost să virăm şi acum în contul clubului, banii care mai au de luat pe anul acesta, iar jucătorii să îşi poată lua salariile. Suntem cu banii la zi, dar am vrut să încheiem anul financiar, iar jucătorii să îşi poată lua banii în avans dacă au nevoie de sărbători”, a încheiat Ionel Ciunt.