După ce în vară, autoritățile locale au făcut eforturi financiare pentru ca Volei Municipal Zalău să se înscrie în cupele europene, chiar și în a treia competiție – Cupa Challenge, voleibaliștii zălăuani nu au apreciat deloc acest lucru, dat fiind faptul că au fost eliminați prematur, încă din faza 16-zecimilor.
În această fază, vicecampioana României a dat peste bosniacii de la Mok Jedinstvo Brcko, care în meciul tur de la Zalău a arătat extrem de modest, astfel că Zalăul a câștigat cu 3 – 0, două din cele trei seturi terminându-se la o diferență de 15 și 13 puncte!
În aceste condiții, calificarea părea să devină o simplă formalitate pentru elevii lui Marian Constantin, dar returul de miercuri seară a arătat o echipă a bosniacilor mult mai agresivă în joc, dat fiind faptul că gazdele au beneficiat și de câțiva jucători, care în tur nu au evoluat la Zalău.
În schimb, în sextetul de bază al grupării de sub Meseș au fost multe schimbări, iar antrenorul a mers pe mâna jucătorilor care au evoluat mai puțin, dar oricum am lua-o, Volei Municipal Zalău s-a făcut de rușine în Bosnia, acolo unde foarte rapid, voleibaliștii de la Mok Jedinstvo Brcko au intrat în cărțile calificării, după ce și-au adjudecat primele două seturi la 16 și 18.
Deja în tabăra Zalăului s-a instaurat panica, dar jocul vicecampioanei a arătat mai bine în setul trei, în care a condus cu 13 – 10, 15 – 12 și 16 – 14 la a doua întrerupere tehnică. Pe final de set, Zalăul a avut și trei puncte avans, la 21 – 18, dar gazdele au revenit miraculos și au egalat la 22. Finalul de set a fost extrem de disputat, dar bosniacii au venit cu elan și s-au impus cu 25 – 23
Meciul a fost trimis în setul de aur, acolo unde jocul Zalăului nu a mai funcționat deloc, în timp ce gazdele au defilat sub fileu și au condus cu 3 – 1, 5 – 1 și 8 – 1 la întreruperea tehnică. Diferența cea mai mare a fost de 10 – 1, astfel că soarta calificării era în mare decisă. Chiar dacă gruparea de sub Meseș s-a apropiat la 12 – 6, soarta setului nu a mai putut fi schimbată, iar Mok Jedinstvo Brcko a câștigat și setul de aur foarte clar și va merge în optimile competiției.
În schimb, Volei Municipal Zalău scrie o nouă filă neagră în istoria recentă a cupelor europene. Asta dacă ne referim că și în anul 2013, grupare sălăjeană a fost eliminată de Steaua Roșie Belgrad, tot după un astfel de scenariu și tot în 16-zecimi. Și atunci, Zalăul a câștigat cu 3 – 0 meciul tur, dar a pierdut în trei seturi în returul din Serbia, ca mai apoi, echipa antrenată la acea vreme de Aurel Vlaicu să piardă și în setul de aur.
Revenind la confruntarea pierdută în Bosnia și care apasă greu pe umerii elevilor lui Marian Constantin, să spunem că nu rămâne altceva de făcut decât ca vicecampioana să se concentreze pe competițiile interne, unde este angrenată atât în lupta pentru titlu, cât și pentru câștigarea Cupei României.
MOK Jedinstvo Brcko – Volei Municipal Zalău 3 – 0 (16, 18, 23), 15 – 8 setul de aur!!!
Mok Jedinstvo Brcko: Tomic Nemanja 23p, Ivanovic Stevo 9p, Jocic Bojan 8p, Tatarevic Elvis 7p, Lazukic Danijel 5p, Plavisc Sasa 2p și Trakic Eldar 1p.
Volei Municipal Zalău: Răzvan Mihalcea 17p, Rareș Bălean 7p, Mihai Tarța 6p, Paul Șomoi 6p, Cornel Miron 5p și Filip Constantin 5p