Paula Todoran, din nou cea mai bună sportivă de la CSM Zalău

Atleta pregătită de Mirel Seişanu a reuşit să se claseze pe primul loc în clasamentul celor mai buni sportivi de la Clubul Sportiv Municipal Zalău pentru a patra oară consecutiv şi pentru a şaptea oară în total
De departe, 2016 a fost anul atletei Paula Todoran, având în vedere că sportiva pregătită de Mirel Seişanu şi-a transformat visul în realitate, participând la Jocurile Olimpice de la Rio! În zilele trecute, a venit şi cireaşa de pe tort, după ce sălăjeanca noastră a cucerit medalia de bronz cu echipa României la Campionatul European de cros din Italia.
Faţă de anii trecuţi, pe plan naţional, sportiva în vârstă de 31 de ani nu a mai cucerit nicio medalie de aur şi nu a devenit campioană, însă a fost pe podium la Naţionalele de semimaraton şi la 10.000 m. Cu un punctaj de două ori mai mare decât urmăritoarea sa, Paula Todoran a fost desemnată din nou cel mai bun sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Zalău în anul 2016. Trebuie precizat că atleta a fost desemnată cel mai bun sportiv al clubului pentru a şaptea oară şi de patru ori consecutiv!
În clasament, şi a doua poziţie este ocupată tot de o atletă, este vorba despre Daniela Cîrlan, cea care s-a calificat împreună cu cu Paula Todoran la Olimpiada de la Rio. Deşi calificarea la cea mai importantă competiţie sportivă de pe glob nu punctează în clasament, sportiva pregătită de Lorena Boberschi s-a clasat pe locul doi, cu 12 puncte, realizate prin medalia de argint de la Campionatul Naţional de maraton.
Podiumul este închis de pugilistul Sergiu Moraru, cel care la Bacău a cucerit medalia de bronz la Naţionalele de seniori. Trebuie precizat că elevul maestrului Ioan Popa a urcat pe podium, deşi sportivul de 20 de ani s-a aflat pentru prima dată la o ediţie de Campionat Naţional rezervat seniorilor! De fapt, şi anul trecut, acesta a fost medaliat la Cupa României, dar şi la Naţionale de tineret, deşi el era junior. Altfel spus, începând cu locul 3 şi până la locul 10, toate poziţiile fiind ocupate de pugilişti pregătiţi de Ioan Dragoş şi Ioan Popa! Excpeţie face poziţia 5, pe care îl regăsim pe Dumitru Butcovan, cel care a devenit vicecampion la radioamatorism.
În rest, doar pugilişti, chiar şi mai mulţi pe un loc! Altfel, în top putem regăsi numai puţin de 12 pugilişti şi, dacă uităm că totuşi ne aflăm în faţa unui clasament de la CSM Zalău, aproape că am crede că ne aflăm pe ring, la finalul unei competiţii de box! Pe lista laureaţilor se află sportivi care au cucerit medalii la Naţionalele de box. Trebuie precizat însă faptul că performanţele au fost puncte şi în funcţie de faptul că ramura sportivă este olimpică sau nu. Astfel, au fost pugiliste care au avut clasări mai bune la Naţionale, dar care s-au clasat mai jos în topul celor mai buni sportivi. De exemplu, în boxul feminin, există acum doar trei categorii de greutate (cat. 51 kg, 60kg şi 75 kg) au intrat pe lista sporturilor olimpice. Automat, celelalte categorii au avut un punctaj înjumătăţit…