Primul ministru, caruia i-a revenit interimatul Ministerului Educatiei, nu se lasa mai prejos de inaintasii lui si si-a inceput activitatea prin traditionala marcare a teritoriului, specifica de altfel, acestui minister. Boc a tinut sa aduca modificari in calendarul bacalaureatului prin decalarea probelor orale cu aproximativ o luna. In afara calendarului nu a fost operata nici o modificare fata de forma aprobata de fostul ministru.
Abia venit la carma interimara a Ministerului Educatiei, premierul Emil Boc si-a inceput activitatea cu traditionala marcare a teritoriului, specifica de altfel acestui minister. De aceasta data marcarea nu a constat in schimbari de legi, ci in modificarea calendarului examenului de bacalaureat, la doar o saptamana dupa aprobarea prin ordin emis de fostul ministru Ecaterina Andronescu.
Modificarile se refera in special la probele orale ale bacalaureatului, care nu mai incep in ianuarie, asa cum era prevazut in vechiul ordin, ci o luna mai tarziu – in februarie. Astfel, prima proba orala, de evaluare a competentelor de comunicare in limba romana, se va desfasura in perioada 15 – 17 februarie (fata de 11 -13 ianuarie, cu era vorba initial), iar cea de limba materna, in 17 – 19 februarie (fata de 13 – 15 ianuarie, in ordinul anterior). Si proba de evaluare a competentelor de utilizare a calculatorului a fost amanata de la sfarsitul lunii ianuarie, pana in perioada 19 – 29 aprilie. Ultima proba orala, cea de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba moderna, va avea loc in perioada 31 mai – 4 iunie (fata de 19 – 22 aprilie, initial).
La probele scrise, singura modificare este ca ultima testare, cea la alegere, nu va mai avea loc in 1 iulie, ci in ziua urmatoare.
Modificarile sunt binevenite
Inspectorul scolar general Ioan Abrudan ne-a declarat ca modificarile facute de ministrul interimar al Educatiei sunt binevenite, intrucat „nu era bine ca elevii sa intre in examen direct din vacanta de iarna”. In ceea ce priveste metodologia de organizare si desfasurare a acestui nou tip de bacalaureat, Abrudan ne-a asigurat ca nu a fost operata nici o modificare (fata de forma aprobata de fostul ministru).