decembrie 5, 2025

Votul de duminica vazut de cei care au candidat

lucian-bode-anunta-demiteri-in-pnl-salaj-dar-nu-la-varf0_53434

Iuliu Nosa crede ca daca ziua alegerilor

era mai lunga PSD castiga detasat in Salaj

„În primul rand, le multumesc celor care s-au prezentat la vot. Ma asteptam ca prezenta sa fie un pic mai mare, dar decizia alegatorilor, eu, ca om politic, nu o pot comenta si nu am dreptul sa comentez acest lucru. Ne-am bucurat de o zi de iarna frumoasa si am convingerea ca daca era un pic mai lunga, rezultatlul nostru, al PSD, in Salaj era ceva mai bun, dar asta este. Le multumesc si celor care m-au votat si celor care au votat alte partide. Important este ca noi, romanii, sa legitimam un guvern astfel incat sa reprezinte interesele cetatenilor. Sunt multi oameni care ma cunosc si stiu ca intodeauna am fost alaturi de oamenii. Cand spun Zalau, spun acasa”, a declarat ieri Iuliu Nosa.

Lucian Bode recunoaste minusurile PNL Salaj

„Astept repartizarea tuturor mandatelor si de-abia atunci ma voi pronunta pe marginea rezultatului alegerilor parlamentare din Salaj. Totusi, la cald, câteva concluzii pot fi trase. Salajenii au dovedit ca le pasa de legitimitatea noului corp legislativ si au iesit într-un numar mare la vot, lucru pentru care eu le multumesc. Scorul obtinut de PNL in Zalau este unul care ne bucura foarte tare. Rezultatul obtinut de PNL pe Zalau ne întareste convingerea ca electoratul zalauan nu are orientari de stânga, doar o strategie gresita a noastra la alegerile locale ne-a dus la pierderea primariei Zalau. Înca odata, organizatiile de pe Valea Barcaului, a nu stiu câta oara, au fost cele mai performante. De asemenea, organizatiile cu primari PNL, cu câteva exceptii, au câstigat alegerile in localitatile lor. Le multumesc pe aceasta cale tuturor. Mai avem de munca pe Valea Somesului, chiar daca am egalat scorul PSD in multe localitati. Despre target, implicare, militanti, voi vorbi dupa ce vom afla rezultatul final. Una peste alta, consider rezultatul PNL de duminica drept unul bun, in conditiile date. La acest rezultat au contribuit foarte multi factori: candidatii nostri, militantii liberali, strategia de campanie, de comunicare cu electoratul, conditiile meteo favorabile din ziua votului si, nu in ultimul rând, imaginea premierului Dacian Ciolos”, spune Lucian Bode.

Raul Balota spera ca USR Salaj sa obtina

un senator si un deputat dupa redistribuire

„Rezultatul USR Salaj vine in urma unei munci la care a participat o echipa nou formata, din oameni noi pentru salajeni, care impartasesc aceleasi idei. Rezultatul votului din 11 decembrie vine in urma unei prezente sensibil mai mare la vot fata de 2012. Legat de scorurile obtinute, noi am obtinut 5,60 la suta la camera Deputatilor si 5,64 la suta la Senat. Sunt scoruri bune, scoruri muncite. La redistribuire speram sa obtinem un mandat la Camera Deputatilor, dar si unul la Senat, pentru a ne putea achita cu succes de datoria pe care o avem, cea de a duce vocea salajenilor in Parlamentul Romaniei”, a spus Raul Balota de la USR.

Seres Denes critica listele electorale din Salaj

„Din punctul meu de vedere, in comunitatile noastre, ale UDMR, prezenta la vot in Salaj a fost buna. Se putea si mai bine, dar e buna, tinand cont ca listele electorale au unele lacune. Sunt multi alegatori, printre care si maghiari, care sunt plecati peste hotare la munca in strainatate de zeci de ani, dar ei figureaza pe listele electorale. Acest lucru conteaza la procentajul obtinut de partid. Referitor la senator, sansele sunt si nu sunt. E greu sa avem senator in Salaj, pentru ca UDMR are noua mandate obtinute, din care trei au fost deja atribuite si au mai ramas sase”, spune Seres Denes.

Liviu Balint spune ca va tine o sedinta

pentru a gasi vinovatii din PMP Salaj

„Nu vreau sa comentez rezultatul alegerilor. Joi seara avem o sedinta de partid si vom lua fiecare consilier in parte sa vedem cat a muncit si cat nu. Apoi vom vedea ce se va intampla”, spune Liviu Balint.

Ioan Mocan transmite multumiri

celor care au votat PRU Salaj

„Vreau sa aduc mii de multumiri salajenilor care mi-au transmis ca au incredere in echipa pe care le-am propus-o, prin votul dat duminica pentru PRU Salaj. Aceste voturi ma determina sa continui calea luptei pentru interesele salajenilor. Le doresc sa aiba puterea vigilentei de a urmari daca cei care obtin mandatele de parlamentar vor binevoi sa abdice de la politica interesului personal in favoarea interesului comunitatii Salajului”, spune Ioan Mocan, liderul PRU Salaj..