FC Zalău a terminat turul avand cea mai bună defensivă din serie
Finalul primei părţi de campionat aduce şi un moment de bilanţ la FC Zalău. Ca şi rezultate şi locul din clasament, fără doar şi poate putem spune că gruparea de sub Meseş s-a descurcat bine, în condiţiile în care a obţinut 9 victorii, două rezultate de egalitate şi a pierdut doar trei meciuri, fapt pentru care ocupă locul 3, la 5 puncte în spatele liderului.La capitolul apărare, FC Zalău este cea mai bună echipă din Seria a V-a, având cea mai bună defensivă, cu doar 11 goluri primite în 14 meciuri. Şi în clasamentul general al Ligii a III-a, defensiva Zalăului este fruntaşă, fiind clasată pe locul 4. Cele mai puţine goluri le-a primit SCM Piteşti, stop_coloana liderul din Seria a III-a, care a încasat doar 7 goluri în 14 jocuri. Pe locul doi se clasează o fostă colegă de Serie a Zalăului – AFK Csicszereda Miercurea Ciuc, care a primit doar 8 goluri în Seria I, tot din 14 meciuri. Podiumul este închis de către AFC Hărman, ocupanta locului secund din Seria I care a primit 9 goluri.
