Traficul auto de pe strada Unirii va fi deviat pe un drum ce va trece chiar prin curtea colegiului. Parintii elevilor sunt nemultumiti ca drumul trece prin imediata vecinatate a terenului de sport.
Curtea Colegiului National „Silvania” va fi traversata de drumul prin care Primaria Zalau vrea sa uneasca zona Inspectoratului Scolar cu strada 22 Decembrie 1989 (fosta Crasnei). Proiectul primariei prevede acoperirea Vaii Zalaului (in perimetrul Pietei Agroalimentare, evacuata deja pentru a face loc santierului), pe noua artera de circulatie urmand sa fie redirectionat traficul auto de pe strada Unirii, programata sa devina zona pietonala.
Daca intentia municipalitatii de degajare a celei mai aglomerate zone din centru prin transformarea ei in arie destinata exclusiv pietonilor este laudabila, solutia gasita de Primarie este cel putin controversata. Parintii sunt revoltati ca drumul cu pricina va trece la nici o jumatate de metru de terenul pe care copiii lor isi desfasoara orele de educatie fizica, in timp ce conducerea colegiului isi declara, la randul sau, numultumirea fata de aceasta masura luata de Consiliul Local fara consultarea celor vizati.
Cu toate acestea, constructia drumului prin curtea CNS isi urmeaza mersul firesc, firma constructoare incepand deja lucrarile.
Vom reveni cu detalii in numarul de maine.