Dentistii salajeni au lansat un program unic in tara pentru sanatate dentara

In Salaj a fost lansat ieri, in premiera in Romania, un program de evaluare a starii de sanatate buco-dentara a populatiei din judet. Programul-studiu va include trei mii de persoane si se va desfasura pe parcursul a zece luni, in perioada noiembrie 2016 – august 2017. In acest timp, 15 medici dentisti vor consulta gratuit trei mii de persoane de varste diferite si din medii diferite, vor completa fise de evaluare, iar la final se va putea trage o concluzie cu privire la statusul de sanatate buco-dentara al salajenilor, dar si cu privire la masurile care se impun.
Initiatorul programului este medicul dentist Corin Penciuc, presedinte al Colegiului Medicilor Dentisti Salaj, care a tinut sa precizeze ca se bucura de intreg sprijinul institutiei pe care o conduce, prin aceasta derulandu-se, de altfel, intreg proiectul.
Doua avantaje mari ale programului
Programul prezinta avantaje majore pe doua paliere. Pe de o parte, salajenii pot afla gratuit cum stau cu sanatatea buco-dentara si care sunt tratamentele de care au nevoie. Pe de alta parte, programul-studiu va oferi informatii valoroase cu privire la starea generala de sanatate buco-dentara a populatiei, informatii care vor putea fi utilizate apoi pentru a dezvolta strategii de dezvoltare a serviciilor dentare la nivelul judetului si, de ce nu, la nivel national.
In conditiile in care in Romania nu exista niciun studiu de specialitate pe aceasta tema pe un numar atat de mare de subiecti, programul initiat in Salaj ar putea deveni un program pilot, in baza caruia sa se elaboreze programe nationale de profilaxie, de urgente stomatologice sau programe privind infiintarea de cabinete scolare stomatologice.
Programul se va derula in cele patru
orase ale judetului si in opt comune
Programul se desfasoara cu ajutorul a 15 medici dentisti voluntari. Acestia isi vor pune la dispozitie propriile cabinete stomatologice, aparatura si personalul. Pacientii voluntari vor semna un formular prin care isi dau acordul de participare la proiect si vor beneficia gratuit de o consultatie complexa, care, in mod normal, ar costa aproximativ 150 de lei. In urma consultatiei, pacientii vor fi informati despre tratamentele pe care ar trebui sa le urmeze, daca e cazul. Atunci cand medicii dentisti vor constata probleme majore, pacientii in cauza, in special copiii, vor fi prioritizati pentru tratamentele stomatologice decontate prin Casa de Asigurari de Sanatate. In cazul in care nu vor exista voluntari suficienti, subiectii vor fi alesi din randul celor care vor intra in cabinetele medicilor dentisti.
Programul se va desfasura in Zalau, Simleu Silvaniei, Jibou si Cehu Silvaniei, plus opt comune, cel mai probabil Sag, Somes Odorhei, Buciumi, Hida, Cuzaplac, Valcau Sarmasag si Nusfalau. stop_coloana
Colegiul Medicilor Dentisti Salaj indeamna salajenii sa se implice in acest proiect, subliniind importanta tratarii la timp a problemelor stomatologice. O tratare a acestora inaintea varstei de 16 ani scuteste pacientul de numeroase complicatii care pot aparea odata cu inaintarea in varsta. O atentie deosebita se va acorda, in cadrul programului, copiilor intre 3 si 18 ani, gravidelor si lauzelor.
Igiena orala e stirbita rau
Atat la nivel national, cat si judetean, stam dezastruos la capitolul igiena orala. Avem in Salaj peste 80 de cabinete stomatologice, dar populatia nu constientizeaza importanta vizitelor regulate la medic. Stomatologii spun ca multi adulti merg la denist o data la cinci ani sau poate mai rar, iar copii de sase, sapte ani nu au intrat inca intr-un cabinet.
Un studiu realizat anul trecut de o companie multinationala care comercializeaza pasta de dinti si periute de dinti scoate la iveala faptul ca un roman din cinci nu s-a spalat niciodata pe dinti, ca periuta o schimbam, in medie, o data la zece ani la tara si o data la doi ani la oras, ca tubul de pasta ne ajunge de la un Craciun pana la celalalt, 20 la suta dintre romani se spala pe dinti doar de cateva ori pe saptamana, iar aproape jumatate sar peste spalatul pe dinti seara, din lipsa de timp.