Au fost stabilite tarifele maxime pentru asigurarile RCA

Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat ieri Raportul de determinare a tarifelor maxime pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila auto (RCA).
Pentru un autovehicul de transport marfa cu masa peste 16 tone detinut de o persoana juridica, rezulta o prima maxima de 7.534 de lei, iar în cazul autovehiculelor de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri, aplicarea metodologiei de tarifare a condus la o prima maxima de 6.600 lei.
Totodata, pe segmentul autovehiculelor cu o capacitate cilindrica între 1.201 si 1.400 de centimetri cubi, detinute de persoane fizice din categoria de vârsta 31 – 40 de ani, tariful de prima maxim rezultat este de 610 lei, se arata într-un comunicat al ASF. stop_coloana
Metodologia de calcul pentru tarifele maxime si indicatorii folositi au facut obiectul consultarilor cu principalii parteneri de dialog implicati în problematica RCA – asociatiile patronale ale transportatorilor, precum si societatile de asigurari care opereaza pe piata RCA, precizeaza ASF.
Potrivit legii, tarifele maxime stabilite de ASF vor fi transmise Ministerului Finantelor Publice, care le va supune aprobarii Guvernului.