Doua masini pline ochi s-au ciocnit frontal

Au intervenit sase ambulante, trei masini SMURD si 20 de pompieri
Noua persoane au fost transportate de sase ambulante si trei masini SMURD la Spitalul Judetean duminica seara, in jurul orei 17.00, in urma unui grav accident rutier ce a avut loc pe drumul national 1F (E81), intre localitatile Badon si Borla.
A fost vorba de o ciocnire frontala intre un autoturism marca VW Passat combi de culoare verde, inmatriculat in Salaj, si un autoturism marca BMW 320 combi de culoare gri, inmatriculat in Cluj. Impactul a fost puternic, cele doua masini fiind grav avariate.
Ambele autoturisme erau pline, in fiecare aflandu-se cate cinci persoane. Din totalul de zece persoane implicate in accident, una a refuzat transportul la spital. Un barbat de 28 de ani a fost descarcerat de catre pompierii zalauani, in timp ce celelalte opt persoane au primit ingrijirile medicale si au fost transportate de catre SMURD si ambulante la Spitalul de Urgenta din Zalau.
Potrivit Politiei, soferul de 30 de ani din Chiesd care se afla la volanul autoturismului Volkswagen Passat, proprietate persoanala, din cauza nerespectarii distantei fata de autovehiculul care circula în fata sa, a patruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontala cu autoturismul BMW condus regulamentar de un barbat de 28 de ani, din Cojocna, judetul Cluj. Cei doi conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Lucian Jacodi, purtator de cuvant al ISU Salaj, ne-a declarat ca dispeceratul ISU – Ambulanta Salaj a fost anuntat la ora 17.00 prin apel la 112 si ca, avand in vedere numarul mare de persoane implicate, a fost activat Planul Rosu de interventie, la fata locului ajungând imediat o autospeciala pentru descarcerare, o autospeciala cu apa si spuma de la Detasamentul Zalau, trei echipaje SMURD si sase echipaje ale serviciului de ambulanta, cele noua victime fiind transportate la UPU Zalau. Ambulantele SMURD au fost de la subunitatile Zalau, Simleu si Nusfalau.
Aproximtiv 20 de pompieri au participat la salvarea celor noua victime. Un barbat de 28 de ani, soferul autoturismului BMW, a fost scos dintre fiarele masinii de catre un echipaj de la descarcerare.
Potrivit purtatorului de cuvant al Ambulantei Salaj, Liviu Varga, la accident au fost disponibilizate sase ambulante de la statia centrala Zalau, dintre care una cu medic, tip C2, singura ambulanta care lucreaza de sarbatori si noaptea, deoarece sunt putini medici angajati la Servicul de Ambulanta Judetean Salaj. „Medicul de pe ambulanta a facut triajul pacientilor la fata locului si a coordonat transportarea victimelor la UPU Zalau”, spune Liviu Varga.
„Planul Rosu” de interventie este activat automat, in colaborare cu Serviciul Judetean de Ambulanta Salaj, pentru orice eveniment in urma caruia rezulta opt sau mai multe victime, in functie de starea victimelor.
Traficul pe DN 1F Zalau – Carei a fost intrerupt pe ambele sensuri si nu s-a putut circula mai bine de o ora.
In cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Salaj,
Spitalul Judetean de Urgenta Zalau confirma ca echipa UPU-SMURD a oferit asistenta medicala de specialitate pentru noua pacienti, victime ale accidentului. Dintre cei noua ajunsi la „Urgenta”, cinci au fost barbati cu varste cuprinse intre 18 – 46 de ani si patru femei cu varste cuprinse intre 18 – 36 de ani.
Soferul autoturismului BMW, in varsta de 28 de ani, din Cluj, a fost internat la sectia Neurologie, iar un barbat de 46 de ani din Satu-Mare a fost intervat la sectia Ortopedie. Ceilalti sapte pacienti au fost tratati la „Urgenta” Spitalului Judetean, nefiind necesara internarea lor.