Festivalul National al Stiintei – Zalau aduce maine pe platoul de marmura peste 500 de elevi din 32 de scoli

Editia a IX-a a “Festivalul National al Stiintei-Zalau” va aduna maine, sambata 8 octombrie, pe platoul de marmura din fata prefecturii 510 elevi din 32 de scoli, care vor expune 275 de lucrari in cadrul manifestarii care este dedicata anul acesta împlinirii a 35 de ani de la zborul primului român în spatiul cosmic, Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut-cercetator, potrivit informatiilor oferite de Inspectoratul Scolar Judetean Salaj.
Tematica a fost aleasa avand in vedere ca in fiecare an, în perioada 4 – 10 octombrie, la nivel mondial se organizeaza „Saptamâna Mondiala a Spatiului”, activitate care la nivelul judetului Salaj este marcata din 2006, iar „Festivalul National al Stiintei” coincide anul acesta cu „Saptamâna Spatiului Cosmic”. Astfel ca în cadrul evenimentului de maine, de la ora 10.00, pe platoul din fata Prefecturii Judetului Salaj, elevii si profesorii vor sarbatori saptamâna internationala a stiintei, tehnologiei precum si a contributiilor acestora la îmbunatatirea conditiei umane, transmite ISJ Salaj. stop_coloana
Proiectul presupune confectionarea de catre elevi a diferite obiecte, materiale, dispozitive artizanale, care sa puna în evidenta aplicatiile fenomenelor studiate la scoala, la diferite discipline stiintifice. Organizatori sunt Ministerul Educatiei Naționale si Cercetarii Stiintifice, Inspectoratul Scolar Judetean Salaj, in parteneriat cu Consiliul Judetean Salaj, Primaria Zalau, Casa Corpului Didactic Salaj si Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalau.