Oficialitati locale si judetene au fost ieri alaturi de persoanele de varsta a III-a la evenimentul dedicat Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice. Manifestarile au inceput la Casa de Cultura a Sindicatelor din Zalau in ambientul muzical asigurat de Fanfara Promenada, iar in jurul orei 15,00 au inceput discursurile autoritatilor. Rand pe rand, prefectul judetului, Ionel Ciunt, Cosmin Vlaicu, secretarul Consiliului Judetean, primarul Radu Capilnasiu si directori ai institutiilor deconcentrate au transmis mesaje de felicitare salajenilor ajunsi in toamna vietii. Iar felicitarile au fost insotite si de un lung sir de scuze, autoritatile asumandu-si public carentele care exista in protectia sociala a varstnicilor.
Programul a continuat cu spectacolul oferit de ansamblurile folclorice ale primariei Zalau, iar in incheiere participantii au fost invitati la un pahar de vorba.