decembrie 5, 2025

Sălăjeanca Demjen Eszter, dublă campioană naţională

imagine-articol0_52284

Campionatul Naţional de Tenis de Masă, rezervat copiilor 8 – 10 ani, a fost câştigat de micuţa sportivă de la CSM Zalău, la proba de simplu, dar şi de dublu

Demjen Eszter, de departe cel mai bun produs pe care îl are la ora actuală tenisul de masă sălăjean, a reuşit să surprindă din nou. Micuţa tenismenă, legitimată la CSM Zalău, a participat la sfârşitul săptămâni trecute la Campionatul Naţional de Tenis de Masă, dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 10 ani, la Câmpulung Muscel, competiţie de la care s-a întors cu două medalii, ambele de aur. În prima zi de concurs, vineri, Eszter a concurat la proba de dublu, alături de o jucătoare de la CS Romgaz Mediaş, Hilla Beatrice. În acestă probă, cele două s-au impus detaşat în toate partidele disputate, reuşid să se claseze pe prima dreaptă a podiumului. Cea mai mare surpriză a venit de la proba de simplu. Demjen Eszter, micuţa sportivă antrenată de Victor Puie a câştigat medalia de aur. Acest rezultat este o premieră pentru Clubul Sportiv Municipal, Demjen fiind prima tenismenă din cadrul clubului care câştigă titlul naţional la această categorie de vârstă. La această probă, Demjen Eszter a dispuatat şase meciuri. Menţionăm că până la finalul competiţie, sălăjeanca a pierdut doar un singur set, în finală. În semifinală, tenismena de la CSM Zalău a învins-o pe Hilla Beatrice, partenera ei în proba de dublu, iar meciul din finală a fost câştigat de Demjen cu scorul de 3 – 1, în faţa Ioanei Baiaşu, de la CSM Buzău.Menţionăm că stop_coloana acestă performanţă nu este singura din acest an pentru sportiva de la CSM Zalău. Eleva antrenată de Victor Puie a participat la Euro Mini Champ’s, cel mai important eveniment european dedicat jucătorilor de tenis de masă (băieţi şi fete născute în 2004 şi 2005), unde a a reuşit o clasare excelentă, terminând concursul pe poziţia a 12-a. În luna aprilie Demjen Esztera a câşigat argintul Campionatului Naţional Individual, la junioare III, la proba de dublu, alături de Mara Onicaş, iar în luna iulie, Demjen Eszter a câştigat “Paleta de argint”.